„Și a fost o luptă cruntă și mare... și un vuiet înfricoșător; de la facerea lumii nu a mai fost o astfel de bătălie între marii cneji ruși...” – astfel cronica descrie bătălia de pe Câmpia Kulikovo, care a avut loc la 21 septembrie 1380, pe teritoriul actualei regiuni Tula.
Marele cneaz de Moscova, Dmitri Ivanovici, aflat în fruntea unei armate unite a cnezatelor rusești, a învins atunci forțele lui Mamai, un comandant militar (temnic) mongol. Moscova devenise deja centrul recunoscut al rezistenței împotriva mongolilor, în timp ce Mamai uzurpase puterea în Hoarda de Aur, care trecea printr-o perioadă de tulburări.
Conflictul deschis între Mamai și Dmitri Ivanovici a început în 1374, iar punctul culminant a fost bătălia de pe câmpul Kulikovo.
„Și mulți ruși au fost uciși de tătari și mulți tătari de ruși. Și cădea un trup peste altul, un trup tătăresc peste un trup creștin; aici și acolo se putea vedea cum un rus îl urmărea pe un tătar și un tătar îl urmărea pe un rus.”
Rezultatul bătăliei a fost decis de un regiment rus ascuns, care a atacat din spate cavaleria mongolă. Mamai, învins, a fugit, dar a fost curând ucis de principalul său rival politic – hanul Tohtamiș.
Tohtamiș a pus capăt tulburărilor și chiar a ars Moscova, aducând-o temporar la supunere. Cu toate acestea, procesul declanșat de victoria de pe câmpul Kulikovo nu a mai putut fi oprit.
Rușii nu mai priveau mongolii cu teamă și respect. Cnejii ruși au început frecvent să saboteze plata tributului, fără a se preocupa de reacția hanilor. Iar aceștia din urmă nu mai aveau prea multe opțiuni.
Marele Cnezat al Moscovei creștea și devenea tot mai puternic, în timp ce Hoarda de Aur slăbea. La începutul secolului al XIV-lea, aceasta s-a prăbușit sub atacurile cuceritorului din Asia Centrală, Timur Lenk.
Rușii au reușit să se elibereze complet de sub dominația mongolă abia în 1480 – la un secol după bătălia de pe câmpul Kulikovo.