Căciula rusească, denumită și ușanca, își are rădăcinile în căciula istorică purtată de bărbați în Asia Centrală, malahai. Această căciulă mongolă a reprezentat o scufie în forma conică, confecționată din blana de oaie. Această căciulă de bărbat era de neînlocuit iarna: manșetele acesteia au protejat fața și obrajii soldaților hoardei mongole de vânt și viscol.
Ulterior, mongolii au început să taie pe verticală manșetele căciulilor, așa că clapele căciulii se puteau lega în ceafă dacă afară se încălzea. Aceste căciuli au devenit predecesorii căciulilor rusești ușanca care au câștigat popularitate în Rusia Kieveană.
Etnografii au prezentat cea mai târzie variantă a căciulii malahai, este o căciulă rotundă cu „urechi”, purtată în gubernia Cernigov la sfârșitul secolului XIX. Aceasta este o copie aproape exactă a căciulii rusești moderne.
Reînvierea căciulii ușanca a avut loc după revoluție, în anii 1918-1919 în rândurile Armatei Albe, conduse de amiralul și șeful Mișcării Albe Alexander Kolciak. Atunci căciula ușanca a fost denumită „kolceanca”, însă era cusută nu din piele, ci din pânză, avea un cozoroc, învelit de asemenea în pânză. Se credea că kolceanovka este o copie simplificată a căciulii lui Nansen, explorator celebru al Arcticii, călătorul norvegian Fridtjof Nansen.
În anul 1934 căciula ușanca a căpătat aspectul pe care îl are și în zilele noastre. Au început să o poarte soldații forțelor marine ale Armatei Roșii de muncitori. Căciula ușanca era de culoarea neagră și era constituită de o căciulă, un cozoroc de pânză negru și două clape înnodate pe ceafă sau sub bărbie.
În anul 1940 căciula ușanca a devenit o parte integrantă a uniformei de iarnă în armată și poliție. Căciula a fost confecționată din blana de oaie deschisă la culoare, numai la flotă s-a păstrat culoarea neagră tradițională.