Jaroslav Hašek a ajuns pentru prima dată în Rusia în 1915, în calitate de prizonier de război. Patriotul ceh nu dorea să lupte în armata austro-ungară și s-a predat trupelor rusești.
Hašek s-a dedicat luptei pentru libertatea patriei sale istorice. A intrat în regimentul voluntar Jan Hus, a desfășurat propagandă anti-austriacă printre prizonierii de război și a scris povestiri satirice despre curtea de la Viena.
În iulie 1917, scriitorul a participat la bătălia de la Zborov. Brigada de infanterie cehoslovacă a armatei ruse a înfrânt atunci decisiv două divizii de infanterie austriece, iar Jaroslav a fost decorat cu Crucea Sfântului Gheorghe de gradul IV.
Hašek a susținut venirea la putere a bolșevicilor în Rusia, în timp ce majoritatea conaționalilor săi s-au alăturat opozanților revoluției. Ei aproape că l-au ucis în vara anului 1918 la Samara — scriitorul s-a salvat de la patrulele cehilor albi dându-se drept „fiul nebun al unui colonist german din Turkestan”.
În decembrie aceluiași an, „tovarășul Hašek” a intrat în departamentul politic al Armatei a 5-a a Frontului de Est, iar în 1919, fiind deosebit de apreciat, a fost numit comisar. El s-a ocupat de propagandă, publicarea ziarelor de propagandă, precum și de formarea unităților militare din străini.
Când, la mijlocul anului 1920, în Cehoslovacia a izbucnit o criză politică, iar în orașul Kladno muncitorii au proclamat republica sovietică, partidul l-a trimis pe Hašek în patrie. Însă, până la sosirea sa, ordinea fusese deja restabilită.
„Comisarul bolșevic” a fost primit cu răceală la Praga. Totuși, Jaroslav, devenit un paria, nu s-a mai întors în Rusia Sovietică — a decis că acolo va fi considerat laș și că autoritățile cehoslovace nu îl vor lăsa să plece din țară.
Hašek s-a retras din activitatea politică și s-a concentrat pe scrierea romanului despre bravul soldat Švejk, dar din cauza morții sale subite în 1923, din cauza unui infarct, nu a reușit să îl termine.