Pe 20 mai 1887, cu 137 de ani în urmă, pentru tentativa de asasinat asupra lui Alexandru al III-lea, au fost spânzurați Alexandr Ulianov și tovarășii săi.
Alexandr Ulianov a fost unul dintre organizatorii și liderii „Facțiunii Teroriste” a partidului „Voința Poporului”, fratele mai mare al lui V.I. Lenin.
„Facțiunea Teroristă” era formată în principal din studenți ai Universității din Sankt Petersburg (P. Andreiușkin, V. Generalov, O. Govoruhin, Iu. Lukașevici, V. Osipanov, N. Rudevici și alții) și era independentă de alte grupuri populare, menținea legături cu cercuri din Vilnius și Harkov, cu studenți revoluționari din instituțiile militare ale capitalei și făcea propagandă printre muncitori.
Membrii facțiunii acționau atât sub influența ideilor lui K. Marx, F. Engels, G. Plehanov, cât și a documentelor programatice ale „Voinței Poporului”. Programul „Facțiunii Teroriste” recunoștea necesitatea organizării unui partid socialist al cărui nucleu să fie clasa muncitoare, naționalizarea pământului, fabricilor și uzinelor și, ca scop final, instaurarea unui regim socialist.
Urmând tradiția „Voinței Poporului”, autorii programului considerau ca sarcină prioritară a organizației lupta pentru libertăți politice prin „dezorganizarea” guvernului și recunoșteau terorismul ca metodă de luptă. Ei pregăteau un atentat asupra împăratului Alexandru al III-lea, programat pentru 13 martie 1887, în cinstea zilei în care, cu 6 ani în urmă, împăratul Alexandru al II-lea a fost ucis tot de mâna poporului.
Însă tentativa a eșuat – teroriștii erau deja de mult timp sub supravegherea poliției și au fost arestați cu toții. La percheziție, li s-au găsit trei bombe, un revolver și programul comitetului executiv al „Voinței Poporului”. Tentativa de asasinat asupra țarului s-a soldat cu distrugerea organizației. Participanții și organizatorii tentativei (15 persoane) au fost judecați între 15-19 aprilie în cadrul unei ședințe speciale a Senatului Guvernamental.
Inițial, tribunalul i-a condamnat la moarte pe toți, dar Alexandru al III-lea a confirmat pedeapsa capitală doar pentru cinci dintre ei. Pe 20 mai 1887, în fortăreața Șliesselburg, au fost spânzurați Ulianov, Andreiușkin, Generalov, Osipanov și Șevîrev, iar ceilalți au fost condamnați la diverse termene de muncă silnică și exil în Siberia.
