Acum 125 de ani, la 6 martie 1899 a fost înregistrată marca comercială „aspirină”.
Astăzi proprietățile universal de vindecare și o gamă largă de utilizări în medicină ne permit să numim aspirina una dintre principalele medicamente ale secolului XX.
Însă ce s-a întâmplat în medicină până când a fost inventată aspirina?
Potrivit tradiției, oamenii obișnuiau să scadă febra și să scape de durere cu o tinctură apoasă de salcie sau scoarță de salcie. Scoarța de salcie era cunoscută în antichitate; era folosită pentru a trata diverse boli infecțioase și gută, de asemenea era folosită pentru a calma durerea și pentru a reduce febra.
În 1763, preotul Edward Stone a ținut la Societatea Regală din Londra o prelegere cu privire la tratamentul frisoanelor febrile cu o infuzie de scoarță de salcie. Și în 1838 s-a dovedit că acidul salicilic este componenta activă a scoarței de salcie. Ceva mai târziu, chimistul italian Rafael Piria a izolat acidul salicilic din scoarța de salcie, a determinat compoziția chimică a acestei substanțe și a sintetizat-o cu succes. Substanța a fost denumită acid salicilic („spiraic”). Dar în acel moment acidul salicilic nu a fost utilizat în practica medicală. Doar 15 ani mai târziu a început să fie folosită sarea de sodiu a acidului salicilic.
Pentru a obține alte tipuri de acid salicilic, ale căror proprietăți vindecătoare ar putea fi și mai eficiente, angajatul Bayer Felix Hoffmann (1868-1946) a dezvoltat o tehnologie pentru producerea acidului acetilsalicilic (încerca să găsească un remediu pentru tatăl său, care suferea de reumatism).
Brevetul a fost eliberat la 6 martie 1899. Produsul a primit numele comercial de Aspirina. Acest nume este alcătuit din două părți: „a” din acetil și „spira” din Spiraea, denumirea latină a cununiței, planta din care pentru prima dată a fost izolat acidul salicilic.
În același an, primul lot al acestui medicament a fost pus la vânzare. Aspirina a fost vândută pentru prima dată sub formă de pulbere și, din 1904, sub formă de pastile. Inițial se cunoștea doar efectul antipiretic al aspirinei, dar ulterior i-au fost descoperite și proprietățile analgezice și antiinflamatorii.