„Cum persoanele oarbe înlocuiesc becuri?”, „Cum persoanele oarbe își aleg haine?”, „Cum fotbaliștii orbi execută lovituri de pedeapsă?”. Sub fiecare postare oamenii scriu comentarii de admirație și sprijin: „Ești tare și geaca ta e tare”, „E o comoară de băiat!”, „Oameni buni, învățați de la el!”. Andrei Kuklin, atacant al echipei orbilor de fotbal din Rusia, are 150 de mii de urmăritori pe YouTube și 250 de mii – pe Tiktok. Acesta combină studii la universitate cu antrenamente, înregistrează melodii și videoclipuri pentru paginile sale de pe rețele de socializare și intră în direct să comunice c urmăritorii săi.
Kuklin este îndrăgostit de fotbal toată viață. Nu este adept al niciunei echipe, ci al jocului frumos. Se bucură pentru fotbaliștii ruși când aceștia au succes. Ne-a povestit că recent a fost la meciul final al Cupei Rusiei între „Dinamo” și „Spartak”: „Optzeci de mii de suporteri de pe tribune au cântat melodia cântăreței Maxim „Oare știi” – a fost amăgitor, emoționant până la lacrimi”.
„Joc fotbal din copilărie, începând din vârsta de 2-3 ani m-am tot jucat cu mingea în fața blocului, iar apoi am văzut la televizorul bunicului meciul „Zenit” –„Spartak” și m-am îndrăgostit. Jocul m-a impresionat profund. În vârsta de 6 ani mi-am pierdut vederea dar nu am renunțat la fotbal. Iar la 13 ani am aflat că există fotbalul pentru persoane oarbe și mi-am dat seama că este pentru mine”, spune Andrei.
Jocul a fost inventat în Spania: pe teren se află 4 fotbaliști care poartă ochelarii speciali care le egalează șansele, precum și un portar care le spune unde să paseze și îi direcționează în timpul atacurilor. În afară de portar, vorbește și antrenorul, iar arbitrul îi ajută să se orienteze. Mingea tot este specială, zăngănește. În timpul unui atac, jucătorul strigă „voy”, ce în limba spaniolă înseamnă „eu merg”. Deci asemenea fotbal este foarte zgomotos, dar și destul de dramatic. Începând din 2004, fotbalul pentru persoane oarbe este inclus în programul Jocurilor Paraolimpice, tot atunci în Rusia au avut loc primele meciuri de fotbal pentru orbi.
Cu toate că și-a pierdut vederea, Andrei a avut o copilărie cât se poate de obișnuită, mama nu i-a creat restricții, i-a lăsat să se plimbe singur și să joace fotbal în curte. A mers la antrenamente cu bicicleta, singur. Orașul său natal, Ioșkar-Ola, îl știe pe de rost și putea ajunge oriunde fără probleme. A avut un avantaj când a jucat de-a v-ați ascunselea, fiindcă a ghicit după sunetul pașilor încotro s-au dus copiii.
După ce s-a mutat la Moscova și a trebuit să se adapteze la locul nou, Andrei a aflat despre bastoane pentru nevăzători. „În 2018 am intrat în naționala Rusiei de fotbal pentru persoane oarbe. Antrenorul mi-a propus să mă mut în capitală și să joc în echipa nouă. Ce-mi mai trebuia să fiu fericit? Locuiesc la Moscova, studiez și antrenez”.
S-a descoperit că până acum nimeni dintre fotbaliștii nevăzători nu a făcut așa, și în sportul lor nu au avut loc transferuri așa cum le înțelegem noi. Așadar, transferul lui Kuklin din Ioșkar-Ola la Moscova este deocamdată primul și singurul caz.
Odată ce a intrat la colegiul Universității Sociale din Rusia, d-a hotărât să descopere Moscova și s-a angajat la serviciul de curierat. Câteva ore între învățătură și antrenamente, el a livrat comenzi. Compania nici nu și-a dat seama că au angajat un curier orb. „Acum știu toate pasajele subterane, stațiile, escalatoarele. Dacă vă rătăciți, știți cui să vă adresați”, zâmbește Andrei.
Și-a lansat blogul din întâmplare: fratele lui l-a sfătuit să-și posteze pe YouTube coverurile de melodii cunoscute. Odată a postat pe TikTok un videoclip filmat la antrenament, doar într-o oră acesta a strâns 80 de mii de vizualizări. „Utilizatorii au scris mii de comentarii: cum jucați, cum vă plimbați, cum trăiți, poate trișați în timpul jocului? Am început să postez alte videoclipuri și așa am devenit blogger”.
Andrei spune că printre urmăritorii lui sunt mulți părinți ai copiilor orbi. ”Îi motivez să aibă încredere în copiii lor. Recent, la meciul din Kazan a venit un băiat nevăzător cu mamă: s-a inspirat din exemplul meu și și-a creat un profil. Pe mine mă bucură enorm acest fapt: înseamnă că videoclipurile mele nu sunt doar prostii de pe Internet, ele ajută oamenii să aibă încredere în ei”.
Acum Andrei studiază la Universitatea economică umanitară din Moscova, se antrenează, filmează videoclipuri și înregistrează melodii la studio. Toamna, a mers la Kazan și Soci, la meciurile turneului „Voința de Fier”, organizat de Unitatea Fotbaliștilor din Rusia pentru persoane cu dizabilități. În cadrul echipei naționale de mini-fotbal de orbi din Rusia, Andrei a câștigat competițiile internaționale din Turcia. „Fotbalul este pe locul întâi, apoi muzica și toate celelalte. Da, am un program încărcat, dar e interesat. Important este să ai chef, iar restul va veni la tine cu timpul”.