post


În fiecare an, pe 5 decembrie, în Rusia este marcată Ziua voluntarului, stabilită conform decretului Președintelui FR.
Stabilirea sărbătorii a fost precedată de o istorie lungă a dezvoltării mișcării voluntarilor în Rusia. Data sărbătorii a fost aleasă astfel încât să coincidă cu Ziua Internațională a Voluntarilor în numele dezvoltării economice și sociale, stabilite în anul 1985 la hotărârea Adunării Generale a ONU.
Istoria mișcării voluntarilor în Rusia și-a luat nașterea încă în perioada Rusiei Kievene. Atunci aceasta a fost strâns legată de activitatea caritabilă și ajutorul reciproc. La dezvoltarea acestei mișcări au contribuit caracterul comun al traiului și al muncii și religia comună. Ulterior, caritatea pentru realizarea proiectelor de semnificație socială și de stat a devenit o trăsătură tipică a reprezentanților celor mai înalte straturi sociale, care au făcut contribuții financiare pentru îndeplinirea acestor proiecte. La nivelul societății, expresia всем миром –„cu lumea întreaga” însemna pregătirea de a acorda ajutoare și un sprijin posibil pentru destinul unor cetățeni particulari, precum și pentru rezolvarea unor probleme sociale importante.
La sfârșitul secolului XIX, în Rusia au apărut organizații caritabile pentru oameni săraci, care și-au desfășurat activitatea pa baza donațiilor și datorită muncii voluntarilor. Într-un sfârșit, în Rusia, cuvântul „voluntar” e devenit cea mai ilustrativă manifestare a patriotismului, când cetățenii au plecat pe front fără să aștepte să fie recrutați.
Perioadă sovietică a istoriei a dat un impuls puternic mișcării voluntare. Multe „șantiere ale secolului” de care depindeau bunăstarea și dezvoltarea statului, au fost ridicate cu ajutorul nemijlocit al voluntarilor. Reperele lor au fost credința în dreptate, datoria față de Patrie, responsabilitatea pentru destinul țării și al viitorului.
În esență, mișcarea voluntarilor se bazează pe participarea voluntară a cetățenilor în realizarea unor proiecte cu semnificație socială. Mișcarea poate cuprinde diferite aspecte ale vieții sociale și este una dintre principalele componente ale societății civile.
Puteți întâlni voluntari când aceștia lichidează consecințele calamităților naturale, ajută angajații Ministerului Situațiilor Urgente, participă la căutările copiilor pierduți, ajută oameni cu dizabilități, refugiați, repatriați, oameni singuri, participă la organizarea evenimentelor sportive și culturale de mare anvergură etc.