În trecut, pe locul străzii Nikolskaia se afla strada Velikaia, cea mai veche stradă din oraș de care este legată legenda comorii lui Ivașka.
Ivașka era un băiat ciudat care locuia pe această stradă și ori nu știa să vorbească, ori vorbea extrem de greu, dar era un tânăr deștept, ager la minte și iubit de toată lumea.
În casa familiei lui Ivașka venea din când în când un negustor foarte înstărit care se ocupa de vânzarea pietrelor prețioase și semiprețioase. Acesta s-a atașat de băiețel și a început să petreacă tot mai mult timp cu el, iar în curând a învățat să înțeleagă ce spune Ivașka. După fiecare întâlnire negustorul îi oferea câte o pietricică din cele defectate care aveau ori o culoare nepotrivită, ori o formă nu prea frumoasă, ori un alt defect.
Iar Ivașka a colectat toate aceste bunuri.
Cu timpul s-a angajat la magazinul negustorului și a știut să vândă orice oricui. După ceva timp a învățat să selecționeze pietrele care în zilele noastre ni s-ar părea mult mai valoroase decât celelalte. Avea un talent să aleagă rarități.
Pe parcursul anilor, Ivașka a strâns o colecție nemaipomenită de pietre, dar mama lui s-a îmbolnăvit și trebuia să se mute într-o climă mai prielnică, mai la sud. Așa că băiatul a plecat cu ea, iar pietrele le-a îngropat undeva pe strada Velikaia și nu s-a mai întors după ele.
Oricât de multe eforturi n-au depus oamenii să găsească această comoară, toate încercările erau în zadar. Se spune că Ivașka ar fi descântat-o pentru ca oamenii răi să nu o găsească.
- December 28, 2024
-
9.2c - Dublin
- Contacte
- ru
- en