Mănăstirea Putna este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din România și una dintre cele mai importante ctitoriri religioase şi arhitecturale realizate de Ştefan cel Mare. 

Mănăstirea Putna se află la 33 km de orașul Rădăuți, în județul Suceava. Mănăstirea a fost un important centru cultural și este un important obiectiv turistic pentru cei care vizitează mănăstirile din Bucovina. 
La 10 iulie 1466, Ștefan cel Mare a început zidirea Mănăstirii Putna, pe care a înzestrat-o cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”. Mănăstirea Putna era destinată iniţial să servească drept necropolă domnească pentru familia lui Ştefan cel Mare, însă funcţiunile ei s-au extins, fiind locul în care Ştefan se retrăgea pentru a-şi regăsi liniştea. Pentru aceasta i-a fost construită o casă domnească şi fortificaţii care să o protejeze împotriva invadatorilor şi hoţilor de ocazie. Mai mult, aici funcţiona o şcoală în care se învăţa cititul şi scrierea în limba greacă şi în slavonă, retorică, logică, muzică bisericească şi chiar astronomie. Toate acestea încă din timpul lui Ştefan cel Mare şi încă mult timp după dispariţia sa, la 2 iulie 1504. Astfel, Mănăstirea Putna a devenit un remarcabil centru cultural şi educaţional, al doilea ca valoare în Balcani, după Şcoala Patriarhală de la Constantinopol. 

La 15 martie 1484, un puternic incendiu a distrus chiliile şi parţial biserica. Ştefan cel Mare a decis restaurarea bisericii şi refacerea picturii, în interior şi exterior. La 2 februarie 1503, simţindu-şi finalul aproape, Ştefan emite un hrisov – testament, în care erau recapitulate și reîntărite toate privilegiile Mănăstirii Putna. În anul 1653, Mănăstirea Putna este distrusă de oştile de cazaci ale lui Timus Hmelniţki. Domnitorul Vasile Lupu a început refacerea bisericii, lucrările fiind continuate apoi de voievozii Gheorghe Ştefan şi Eustaţie Dabija. 

Între anii 1774−1918, în care Bucovina a fost ocupată de Imperiul habsburgic, biserica mănăstirii a suferit mai multe modificări. Între anii 1901 – 1902, a fost restaurată de către arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer. În perioada 1969 – 1970, aici au avut loc săpături arheologice, descoperindu-se că actualul plan al bisericii Mănăstirii Putna este identic cu planul vechii biserici ctitorite de Ştefan cel Mare, iar zidurile bisericii conţin în masa lor elemente de piatră recuperate din zidăriile bisericii construite de Ştefan cel Mare între anii 1466 – 1469. 

La 6 iunie 1976 se inaugura Muzeul Mănăstirii Putna, care găzduieşte un tezaur extrem de valoros, cuprinzând broderii, țesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult. Printre elementele de mare valoare se numără:
O cruce cu trei braţe – datată 1503, cea mai veche de pe teritoriul României.
Tetraevangheliarul de la Humor – datat 1473.
Clopotul Blagoveștenie – dăruit în anul 1490 de însuși domnul Ștefan.

Celebrul Acoperământ de mormânt al Mariei de Mangop, care este o broderie de o mare valoare, datând de la 1477. Este lucrată cu fir de aur, argint şi mătase colorată pe un fond din atlaz roşu. Din epoca lui Ştefan cel Mare se mai află în patrimoniul Putnei şi cădelniţa de la 1470. La Putna se află și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, făcătoare de minuni. Datează din secolul al XV-lea. Potrivit tradiției, a fost adusă în Moldova de Maria de Mangop, a doua soție a lui Ștefan cel Mare. 

Mormântul lui Ștefan cel Mare de la Mănăstirea Putna este acoperit cu un baldachin din marmură albă. Are o inscripție încrustată pe lespede care arată că viteazul domnitor este ctitorul și ziditorul sfântului lăcaș. Alături de soția sa Maria, fiica lui Radu Voievod, iar din anul 1871, pe piatra sa funerară se află urna de argint, care, prin instalarea ei, a marcat împlinirea a patru veacuri de la sfințirea Mănăstirii Putna. În 1966, la recomandarea UNESCO, cei 500 de ani de la ctitorirea Mănăstirii Putna au fost sărbătoriţi pe plan mondial.