Campionul olimpic la patinaj artistic Roman Kostomarov, căruia i-au fost amputate ambele picioare, a apărut pentru prima dată pe patinoar. A participat la spectacol pe gheață „Scrisorile iubirii” organizat de Ilia Averbuh la Soci.
Kostomarov a participat la spectacolul soției sale – Oksana Domnina, care a realizat un program senzual. În mijlocul spectacolului Kostomarov a intrat pe gheață fără patine. Cuplul a terminat spectacolul îmbrățișându-se îndelung.
La începutul lunii ianuarie în 2022 Roman Kostomarov a fost internat în spital după spectacolele în aer liber de An Nou. S-a raportat că a fost internat în reanimare după un caz sever de pneumonie, a fost pus pe ventilare artificială, iar starea acestuia a fost gravă.
După aceea, sportivul a fost transportat la spitalul din Kommunarka, a fost reanimat și a fost tratat prin oxigenare extracorporală prin membrană.
Ca parte a tratamentului picioarele și mâinile sportivului au fost amputate. Primăvara trecută campionul olimpic și-a început procesul de reabilitare. Acesta face antrenamente la sală de sport în mod regulat și primește comentarii de încântare de la urmăritorii săi pe rețele de socializare.