post


Ministerul Afacerilor Interne a promis să contribuie la obținerea cetățeniei ruse de către tânărul fotbalist sirian. Purtătoarea de cuvânt a MAI al FR Irina Volk a subliniat că reprezentanții instituției îi vor ajuta pe tânărul sportiv și pe familia lui să obțină cetățenia rusă, relatează agenția de presă „Izvestia”.
Politica pe care o duce Rusia se bucură de tot mai multe reacții pozitive în rândul cetățenilor altor țări, a menționat Irina Volk.
Băiatul și-a partajat dorința de a devenit cetățean rus cu Președintele FR Vladimir Putin. Șeful statului a vorbit cu băiatul pe platforma turneului „Jocurile viitorului”. Potrivit liderului rus, tânărul sportiv are toate șansele de a-și îndeplini dorința.
După cum a relatat Russki Mir, ceremonia oficială de deschidere a „Jocurilor viitorului” a avut loc la 21 februarie. Primul turneu multi-sportiv internațional se desfășoară în orașul Kazan.
Vladimir Putin a denumit participanții „Jocurilor viitorului” drept pionieri ai sportului figital, iar turneul în sine, cadoul Rusiei oferit familiei sportive mondiale. Acesta a subliniat că competițiile sunt libere de orice conjunctură politică, orice tip de discriminare sau dublu-standard. Potrivit șefului statului, pentru letopisețul sportului mondial, turneul internațional figital este o istorie unică care a luat naștere în Rusia.