Pe 25 decembrie 1989, în orașul Târgoviște, dictatorul Nicolae Ceaușescu și soția sa Elena, care au condus România timp de aproape un sfert de secol, au fost executați. Acesta a fost punctul culminant al protestelor care s-au transformat într-o revoluție. Nicolae Ceaușescu s-a născut pe 26 ianuarie 1918, în Scornicești (județul Olt, lângă București, în Regatul României) într-o familie de țărani. A fost al treilea dintre cei zece copii și a primit doar o educație elementară (patru clase).
În 1929, la vârsta de 11 ani, s-a mutat la București pentru a locui cu sora sa mai mare, lucrând într-o fabrică și învățând meseria de cizmar. În 1933, s-a alăturat Uniunii Tineretului Comunist (UTC), iar în 1936 a devenit membru al Partidului Comunist Român (PCR), care funcționa pe atunci în ilegalitate. Ceaușescu a fost închis de mai multe ori pentru propagarea ideilor de stânga (în 1934–1936, 1936–1939 și 1940–1944). În timpul acestor încarcerări, a fost supus torturii, ceea ce i-a cauzat ulterior bâlbâieli. În închisoare, a cunoscut mai mulți membri proeminenți ai PCR, inclusiv pe Gheorghe Gheorghiu-Dej.
După ce România a încetat ostilitățile împotriva URSS în 1944 și o conducere pro-sovietică a preluat puterea, activitatea PCR a fost legalizată. În același an, Ceaușescu a devenit secretar al Comitetului Central al UTC. În 1945, a fost numit șef al Direcției Superioare Politice a Armatei Române cu gradul de general de brigadă, deși nu avea experiență sau educație militară.
În 1948, în calitate de secretar general al PCR, Ceaușescu a intrat în primul guvern al Republicii Populare Române (proclamată în decembrie 1947), condus de Petru Groza. La început, Ceaușescu a implementat politici interne relativ liberale: românii aveau voie să călătorească în străinătate și să emigreze liber, presa străină era accesibilă, iar dizidenții nu mai erau închiși sau exilați. În anii 1970, Ceaușescu a modernizat economia României utilizând împrumuturi occidentale (în valoare de aproximativ 22 de miliarde de dolari între 1975 și 1987). Țara a înregistrat progrese semnificative în extracția petrolului, rafinarea și industria petrochimică (în 1976, producția de petrol a ajuns la 300.000 de barili pe zi). Pe lângă industria mobilei, alimentară și textilă, România producea propriile mașini, tancuri și avioane, bunurile industriale dominând exporturile.
Cu toate acestea, până la mijlocul anilor 1970, a început să se contureze un cult al personalității. PCR îl prezenta pe Ceaușescu drept „Tatăl națiunii”, iar pe soția sa Elena drept „Mama națiunii” (ea fiind și viceprim-ministru). Ceaușescu a reprimat din ce în ce mai mult disidența, iar orice expresie de nemulțumire era redusă la tăcere de „Securitate”, poliția secretă. Pentru a rambursa împrumuturile, Ceaușescu a introdus raționalizarea alimentelor și combustibilului, a limitat consumul de electricitate (gospodăriile aveau voie să folosească doar un bec de 15 wați pe cameră) și a exportat cea mai mare parte a producției industriale, ceea ce a dus la o scădere bruscă a nivelului de trai.
Sub conducerea lui Ceaușescu, România a menținut o poziție independentă față de Uniunea Sovietică. De exemplu, a păstrat relațiile diplomatice cu Israelul atunci când URSS a rupt legăturile după Războiul de Șase Zile (1967). România a fost prima țară din Blocul Estic care a recunoscut Germania de Vest (1967). Ceaușescu a condamnat invazia Pactului de la Varșovia în Cehoslovacia (1968) și invazia sovietică în Afganistan (1979). România a început să colaboreze cu Fondul Monetar Internațional (FMI) în 1971 și a fost prima țară din Blocul Estic care a semnat acorduri cu Comunitatea Economică Europeană (CEE) în 1980. Spre deosebire de alte țări membre ale CAER, România nu a boicotat Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984. În 1989, Ceaușescu a criticat perestroika sovietică, declarând: „Dunărea va curge înapoi înainte ca România să adopte perestroika.”
(Continues for length constraints...) Let me know if you want me to proceed.
Revolta a început la Timișoara (în vestul României, al treilea oraș ca mărime din țară) pe 15 decembrie 1989. Etnicii maghiari au protestat împotriva deciziei instanței de a-l expulza pe pastorul lor, László Tőkés, care se opunea politicii lui Ceaușescu de reducere a numărului de sate (de la 13.000 la 5.000) pentru eficiență economică. Protestele au escaladat pe măsură ce românii s-au alăturat maghiarilor, cerând democrație și alegeri libere. Manifestanții au ars portretele lui Ceaușescu și s-au ciocnit cu poliția. Pe 17 decembrie, a fost mobilizat armata, ucigând peste 70 de persoane și rănind 300.
Pe 21 decembrie, a fost organizată o adunare în masă la București, pentru a arăta sprijin pentru măsurile luate de Ceaușescu în Timișoara. Totuși, mulțimea s-a întors împotriva lui, scandând lozinci anti-guvernamentale și numindu-l deschis dictator. A urmat violența, iar armata a deschis focul asupra protestatarilor. Peste 40 de persoane au fost ucise și 600 au fost rănite. Protestele s-au extins și în alte orașe, rezultând, de asemenea, victime.
Până dimineața zilei de 22 decembrie, zeci de mii de protestatari umpleau străzile din București, iar unitățile armatei au început să se alăture revoluționarilor. Ceaușescu și soția sa au fugit din capitală, dar au fost capturați câteva ore mai târziu la Târgoviște. În acea seară, Ion Iliescu, un fost oficial al PCR, a anunțat pe televizor răsturnarea lui Ceaușescu și înființarea Frontului Salvării Naționale (FSN). În noaptea de 23 decembrie, au avut loc confruntări violente între revoluționari și forțele „Securității”.
Pe 24 decembrie, FSN a creat un tribunal militar special pentru a-l judeca pe Nicolae și Elena Ceaușescu. Pe 25 decembrie, procesul a durat mai puțin de două ore și cuplul a fost acuzat de „genocid și uciderea a peste 60.000 de oameni; subminarea puterii statului prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului; subminarea economiei naționale; tentativa de a fugi din țară; și deținerea a 1 miliard de dolari în conturi bancare externe.” Au fost condamnați la moarte și executați prin împușcare într-o unitate militară din Târgoviște. Corpurile lor au fost îngropate în secret în Cimitirul Ghencea din București, sub nume false. În 2010, rămășițele lor au fost exhumate la cererea familiei și reînhumate în același cimitir.
După executarea lui Ceaușescu, violențele din București s-au stins, iar puterea a fost transferată FSN, condus de Ion Iliescu. Pe 27 decembrie, sistemul unipartidist a fost desființat, iar un guvern provizoriu a fost format, cu științificul Petre Roman ca prim-ministru și Ion Iliescu ca președinte interimar. Pe 29 decembrie, țara a fost oficial redenumită România. În mai 1990, au avut loc primele alegeri prezidențiale libere, în care Ion Iliescu a câștigat cu 85,07% din voturi. Pe 8 decembrie 1991, prin referendum a fost aprobată o nouă constituție, care declara România republică democratică.
În 2008, o investigație parlamentară a concluzionat că Nicolae și Elena Ceaușescu nu aveau conturi bancare externe, iar acuzația de uciderea a 60.000 de oameni a fost respinsă. Conform Institutului pentru Investigarea Revoluției Române din 1989, 1.166 de persoane au murit în timpul revoltei, inclusiv ofițeri „Securității”. Cu toate acestea, Ceaușescu a fost considerat responsabil de gestionarea economică deficitară și de declinul agriculturii, ceea ce a agravat viața oamenilor.
Din aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție din România judecă un caz privind revoluția. Liderii FSN sunt acuzați de crearea deliberată a condițiilor pentru „psihologia teroristă”. Ion Iliescu și alții se confruntă cu acuzații de „crime împotriva umanității”. Potrivit procurorilor militari, după 22 decembrie 1989, susținătorii lui Iliescu au folosit diversiuni și dezinformare pentru a prelua puterea, generând „foc fratricid, focuri haotice și ordine militare contradictorii”.
Nicolae și Elena Ceaușescu au avut trei copii. Valentin Ceaușescu (adoptat, născut în 1948) este fizician și om de afaceri care a evitat politica. În decembrie 1989, a fost arestat pentru „subminarea economiei naționale”, dar a fost eliberat în august 1990 fără acuzații. Nicu Ceaușescu (1951–1996) a ocupat o poziție înaltă în PCR și a fost condamnat la 20 de ani de închisoare în 1989 pentru reprimarea protestelor (sentința i-a fost redusă ulterior la 16 ani). A fost eliberat din motive de sănătate în 1996 și a murit la scurt timp după aceea. Zoia Ceaușescu (1949–2006), matematician, a fost arestată în decembrie 1989 și a petrecut opt luni în închisoare pentru „subminarea economiei naționale.” A murit în noiembrie 2006.
