La 28 august 1974, cu 50 de ani în urmă, Consiliul de Miniștri al URSS a aprobat noul Regulament privind sistemul de pașapoarte.

Primele documente de identitate au apărut în Rusia în secolul al XVIII-lea. În 1721, Petru I a introdus pașapoarte obligatorii pentru țăranii care își părăseau locul de reședință. La începutul secolului al XIX-lea, au apărut pașapoartele pentru călătorii în străinătate. La sfârșitul secolului al XIX-lea, pașaportul rusesc a căpătat forma unei cărți de mici dimensiuni, indicând originea, statutul social și religia deținutului.

În 1918, guvernul sovietic a desființat sistemul de pașapoarte. Orice document emis oficial, de la un certificat al comitetului executiv local până la o legitimație sindicală, era recunoscut ca act de identitate.

La 27 decembrie 1932, a fost emisă o hotărâre privind introducerea sistemului de pașapoarte în orașe, localități de tip urban, centre raionale, precum și în regiunea Moscova și în unele zone din regiunea Leningrad. Pașapoartele conțineau informații despre data nașterii, naționalitate, statut social, relația cu serviciul militar, starea civilă, reședință și altele. Pașapoartele nu erau emise militarilor, invalizilor și locuitorilor satelor.

În anii 1960, pașapoartele au început să fie emise și populației rurale. La 28 august 1974, Consiliul de Miniștri al URSS a aprobat noul Regulament privind sistemul de pașapoarte. Pașaportizarea s-a extins la întreaga populație a țării, cu excepția militarilor. Spre deosebire de documentele din perioada anterioară, noile pașapoarte au devenit nelimitate în timp.

La 30 septembrie 1997, în Sala Gheorghievski a Kremlinului, președintele Rusiei, Boris Elțîn, a înmânat primele treizeci de noi pașapoarte rusești cu vulturul bicefal pe copertă unui grup de cetățeni ruși care au împlinit vârsta de 14 ani. De la 1 octombrie a aceluiași an a început eliberarea pe scară largă a noilor pașapoarte rusești. În această zi, 1000 de cetățeni ruși au primit deja noile pașapoarte.