Pictorul rus Nikolai Roerich a considerat cultura drept principala forță motrică pe drumul perfecționării umane, baza unirii oamenilor care aparțin diferitelor naționalități și religii.
Tradus din limba sanscrită, cuvântul cultură înseamnă „onorarea luminii” și se referă la dorința de a cunoaște lumea frumoasă, idealuri și de autoperfecționare. În toate vremurile oamenii au studiat cultura și au protejat-o.
Fiindcă tocmai atitudinea unui consumător față de natură, demolarea monumentelor istorice, criza spiritualității în societate, goana după valori materiale, toate acestea sunt primele semne de lipsa culturii. Iar conștiință, compasiune, mândrie... – aceste sentimente sunt tipice doar omului, le poate cultiva și dezvolta doar prin cultura adevărată.
De aceea, pentru a sublinia importanța tuturor domeniilor de activitate a lumii culturale, a fost instaurată o sărbătoare special dedicată – Ziua Internațională a Culturii (International Day of Culture), care este marcată în multe țări ale lumii în fiecare an la 15 aprilie.
Sărbătoarea a fost instaurată în onoarea adoptării, la 15 aprilie 1935, a acordului internațional „Privind protejarea instituțiilor de artă și știință și a monumentelor istorice”, care a devenit cunoscut în practica internațională de drept ca Pactul lui Roerich.
Ideea de a organiza Ziua Internațională a culturii îi aparține lui Nikolai Roerich, încă în anul 1931, în orașul Brugge, Belgia, în cadrul conferinței dedicare promovării acordului internațional privind protejarea valorilor culturale, acesta a propus această inițiativă și a determinat scopul principal al Zilei, acela de a face un apel pe scară largă la frumusețe și cunoștințe, să reamintească omenirii valorile adevărate.
Astăzi, când societatea mondială trece prin perioada de noi crize economice și ecologice globale, calamități și conflicte armate, grija de Cultură reprezintă o problemă cu mult mai actuală. Doar ridicarea nivelului de cultură și păstrarea acesteia pot uni oamenii indiferent de naționalitate, vârstă, sex, situație socială și financiară, pot opri conflicte militare și să facă politica și economica spirituală. Doar acceptarea Culturii în calitate de o idee națională de către state garantează Pacea pe Pământ.
- December 28, 2024
-
9.4c - Columbus
- Contacte
- ru
- en