Muzica nu se îmbătrânește, va trăi atâta timp, cât va trăi omul
Ziua Internațională a Muzicii sărbătorit anual în data de 1 octombrie începând din anul 1975, a fost stabilit la inițiativa Consiliului Internațional de Muzică (IMC) pe lângă UNESCO acu 2 ani în urmă la a 15a Adunare Generală IMC de la Lausanne
Unul dintre inițiatorii stabilirii Zilei Internaționale a Muzicii a fost compozitorul Dmitri Șostacovici și președintele Consiliului Internațional de Muzică Yehudi Menuhin.
Sărbătoarea este celebrată anual în toată lumea, sunt organizate programe de concerte cu participarea celor mai buni artiști și colective artistice. În această zi se interpretează operele care fac parte din comorile culturale ale lumii. De asemenea, au loc întâlniri cu compozitori, muzicieni, cercetători de muzică, se organizează expoziții tematice și acțiuni educaționale, ceea ce contribuie la răspândirea muzicii ca artă în diverse societăți.
Muzica (din limba greacă musike – arta muzelor) este o artă în care sunetele muzicale organizate servesc ca mijloc de întruchipare a imaginilor artistice. Omenirea a fost familiarizată cu muzica din cele mai vechi timpuri. În peșterile din Africa, s-au păstrat picturi rupestre ale triburilor dispărute de mult. Desenele înfățișează oameni cu instrumente muzicale. Nu vom mai auzi niciodată acea muzică, dar cândva a înseninat viața oamenilor, i-a făcut fericiți sau triști.
În anul 2000, arheologii chinezi au descoperit un muzeu de instrumente muzicale creat acum două mii de ani, în timpul dinastiei Han.
Muzica are o putere enormă. Sunt puțini oameni în lume pe care muzica îi lasă indiferenți. Mulți compozitori au încercat să-și exprime starea de suflet prin ea. Numele lor mari vor fi întotdeauna pronunțate cu recunoștință de către descendenții lor.
La urma urmei, muzica afectează percepția unei persoane și o umple de emoții. Nu este doar autoexprimarea creativă a compozitorilor, muzicienilor și cântăreților, ci de secole și milenii muzica a fost o parte inseparabilă a tradiției culturale, ritualului religios și existenței cotidiene a fiecărei națiuni. Și în zilele noastre, din fericire, muzica nu a pierdut din importanță, ci dimpotrivă, nevoia de ea crește.
Accesul gratuit la multe opere muzicale prin Internet, mijloacele moderne de înregistrare și redare a muzicii o fac mai accesibilă, noile capabilități multimedia vă permit să ascultați și să vizionați spectacole ale muzicienilor prin intermedii tehnologice mai avansate. Toate acestea ajută la extinderea cunoștințelor oamenilor (și mai ales ale generației mai tinere) despre diverse medii culturale, straturi, tradiții în care muzica este neapărat prezentă.
Prin urmare, Ziua Internațională a Muzicii pune în aplicare și ideea de apropiere și prietenie între popoare, de îmbogățire reciprocă a culturilor, deoarece limbajul muzicii este internațional și de înțeles pentru toți cei care simt...
- December 28, 2024
-
12.8c - Columbus
- Contacte
- ru
- en