Data conform stilului vechi: 18 iunie. Această zi în Rusia a fost dedicată de mult timp zeului Iarila. Chiar și odată cu răspândirea creștinismului, această tradiție nu a încetat, ci a primit o nouă interpretare: se spunea că la mijlocul verii, toți sfinții se întrec în putere cu zeul păgân, dar nu-l pot învinge. Interesant este că nici până astăzi nu există un consens cu privire la cine era exact considerat Iarila de către oameni. Există, de exemplu, versiuni care susțin că el era zeul soarelui, zeul iubirii și pasiunii, zeul forțelor naturii. Se credea că de Ziua lui Iarila, toate vietățile „intră în yar”, adică încep să rodească. „Iarila — un tânăr frumos călare pe un cal alb, cu bucle roșcate — o coroană în mâna stângă — un snop de secară în mâna dreaptă — o măciucă. Iarila ridică secara — câmpurile se îmbelșughează, grâul se umple; ridică măciuca — tunetele răsună, ploile cad. Oriunde calcă calul, acolo iarba mătăsoasă cu flori albastre se întinde” — astfel descria poporul imaginea divinității.
Sărbătoarea lui Iarila era considerată specială; se spunea că este „așteptată un an întreg” și că este „ziua tuturor zilelor”. De Ziua lui Iarila se așteptau fenomene supranaturale: soarele își încetinea mersul, iar pe pământ se formau „găuri” speciale prin care se putea privi spre cealaltă parte a lumii, ba chiar și spre lumea de dincolo. Pentru aceasta, trebuia să împletești la amiază crengi puternice de mesteacăn în păr și să privești prin ele de pe o margine abruptă de râu; se credea că astfel puteai vedea apropiați despre care nu mai aveai vești de mult timp.
În această zi, oamenii mergeau la cosit, umpleau saltele cu iarba proaspăt cosită și uscată. Seara se adunau în jurul focurilor, se distrau, dansau în hore și făceau ceaiuri aromate din ierburi. Se organizau și „jocurile lui Iarila”, târguri și vizite la rude. Sărbătorile erau însoțite de lupte cu pumnii, cântece, dansuri și veselie exuberantă.
Onomastica în această zi: Alexandru, Vasile, Victor, Ipatie, Leontie, Nicanor, Serghei, Feodul.