post

Ziua Specialistului de Securitate Nucleară a fost stabilită prin decretul Președintelui Federației Ruse. Este sărbătorită anual pe 4 septembrie cu ocazia aniversării înființării Departamentului Special din cadrul Statului Major al Forțelor Armate ale URSS în 1947, căruia i s-a încredințat conducerea testării armelor nucleare (azi este cea de-a 12-a Direcție Principală a Ministerul Apărării al Federației Ruse).
Ulterior, două departamente au fost implicate în lucrările de creare a bombei atomice: industria militară și industria atomică. Numele lui Andrei Dmitrievici Saharov, fizician nuclear, unul dintre creatorii bombei cu hidrogen, este asociat nu numai cu realizările științifice în domeniul nuclear, ci și cunoscut pentru publicațiile și discursurile sale despre puterea distructivă a armelor nucleare și neutilizarea acestora pentru distrugerea orașelor.
Tragedia de la Cernobîl ne-a obligat să reconsiderăm stereotipurile obișnuite, în primul rând în cee ace privește problemele de securitate nucleară.
Federația Rusă are forțe nucleare strategice, care constă în rachete balistice intercontinentale terestre și cele staționare, precum și mobile, terestre și feroviare, arme nucleare strategice maritime și aviatice.
Astăzi, dezvoltarea complexului de arme nucleare rusești se realizează în cadrul Programului de armament de stat și al programelor țintă federale.
Funcția principală a Direcției Principale a 12-a a Ministerului Apărării rus aeste de a asigura depozitarea, funcționarea și protecția armelor nucleare ale Federației Ruse.