post


Astăzi Biserica Ortodoxă Rusă cinstește Icoanei Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”. Această icoană o înfățișează pe Maica Domnului ținându-l pe Pruncul Iisus cu mâna dreaptă, iar în mâinile Lui este un sul desfăcut, pe care sunt înscrise următoarele cuvinte: „Judecați cu dreptate, arătând milă unii față de alții, nu jigniți văduvele și orfanii și nu țineți răutate în inima voastră față de fratele vostru”. Maica Domnului ține mâna stângă sub cap, parcă ascultă lacrimile și rugăciunile tuturor credincioșilor care apelează la ea, în nevoile, necazurile și întristările lor. 
Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” a fost adusă la Moscova de către cazaci în anul 1640 și a fost așezată în Biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul Pupîşi. Din cauza numeroaselor lucrări de construcție, Icoana a fost mutată în clopotniță.
Dintre numeroasele minuni săvârșite în vechime de această sfântă icoană, s-a păstrat amintirea unei vindecări minunate. O femeie de origine nobilă, care trăia departe de Moscova, a suferit de paralizia întregului corp și dureri copleșitoare, pentru o lungă perioadă de timp. În urma multor ani de boală, aceasta a fost epuizată și nu mai avea speranță de vindecare. Niciunul dintre medicamentele prescrise de medici nu au ajutat-o. După ce s-a săvârșit un acatist al Maicii Domnului înaintea Sfintei Icoane, femeia bolnavă s-a ridicat pe picioarele ei, fără nici un ajutor și apoi, neavând nevoie de sprijin, a plecat din biserică prin propriile puteri. 
A fost făcută o copie a acestei icoane. În Biserica Sfântului Nicolae s-au păstrat numeroase atestări scrise de minuni săvârşite la această icoană. Un număr foarte mare de minuni s-au săvârşit la Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” şi în timpul epidemiei din anul 1771. Ulterior, aceste atestări au fost distruse în incendiu.
Mai multe copii ale Icoanei „Potoleşte întristările noastre” au fost realizate şi împărţite în întreaga Rusie, numai în Moscova aflându-se patru icoane purtând acelaşi nume care au fost preamărite prin numeroase minuni: în numele Sfântului Ioan Botezătorul de pe Pokrovka, în numele Sfinților Apostoli Petru și Pavel de pe strada Novo-Basmannaia; în numele Sfântului Ierarh Tihon, Episcop al Amatudei de la Porțile Arbat; în numele Preasfântului Serghie de pe strada Rogojskaia. În anul 1765, o copie minunată a acestei icoane a fost mutată de la Moscova la Sankt Petersburg de către negustorul Rogovikov. Această copie este păstrată la Biserica Înălțării Domnului.
În centrul istoric al orașului Saratov se află o biserică cu o arhitectură unică, construită în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”. Această biserică și-a luat naștere în anul 1903, când arhitectul din Saratov Piotr Zîbin a realizat un proiect de biserică pe lângă Casa Arhierească a autorităților Saratovului. În curând, au început lucrările de construcție, finalizare în anul 1906.
Până la Revoluție din Octombrie din anul 1917, slujbele bisericești au avut loc acolo în fiecare zi de către preoții Casei Arhierești. În perioada sovietică, spre fericire, biserica și-a păstrat aspectul ei inițial. În anii 1960, la ordinul secretarului comitetului regional din Saratov, au fost date jos crucile de pe biserică, iar clădirea a găzduit un planetariu. Însă, după lucrările de restaurare în perioada sovietică, crucile de pe cupolele bisericii au fost reconstruite.
În anul 1993, biserica a fost sfințită încă o dată în cinstea Icoanei Maicii Domnului „Potolește întristările noastre”. În prezent, biserica are statutul de Curtea Arhierească, acolo profesorii și studenții Seminarului Teologic Ortodox din Saratov au ascultări liturgice.