Concursul Internațional al ziaristicii digitale #RuMirDigital s-a desfășurat de fondul „Russki Mir” pentru a treia oară. Scopul concursului este dezvoltarea segmentului rusesc al internetului și sprijinul mijloacelor de informare în masă străine în limba rusă.
La concurs au fost acceptate linkurile la conturile (profiluri, reviste) de pe rețelele de socializare ale mijloacelor de informare în masă rusești și ale autorilor independenți, care conțin materialele în limba rusă în nominalizările „În limba rusă” (nominalizarea specială este organizată să coincidă cu Anul Limbii Ruse 2023 în țările CSI), „Învățătorul meu”, „Geniile locului. Sankt Petersburg”, „Arta rusească în muzeele lumii”.
Comitetul organizațional al concursului a determinat finaliștii concursului care au format liste scurte.
Autorii celui mai bun proiect informațional sau ai celor mai bune materiale în mijloacele de informare în masă, conturile sau blogurile care vizează promovarea limbii și a culturii ruse vor fi aleși de juriul competent și desemnați cu premiul special al fondului „Russki mir”.
În totalitate, în comitetul organizațional au fost depuse peste 150 de lucrări din 17 țări ale lumii. Participanții vin de pe patru continente, lucrările au fost depuse din Abhazia, Austria, Alger, Belarus, Georgia, Egipt, Italia, Iran, Canada, Letonia, Republica Moldova, Țările de Jos și multe alte țări.
- November 10, 2024
-
12.2c - Dublin
- Contacte
- ru
- en