O parcelă de șase sute de metri pătrați, o excursie cu caiacul, un tur auto, o călătorie la mare, o stațiune montană...
Toate acestea erau opțiuni legale pentru vacanța de vară a locuitorilor Uniunii Sovietice. Alegerile erau făcute în funcție de preferințe și, desigur, de grosimea portofelului.
Visul suprem era călătoria în străinătate. Chiar și dacă aceasta însemna Bulgaria, despre care celebra zicală sovietică spunea că „nu este o pasăre, nu este o străinătate”.
În Uniunea Sovietică, oamenii știau și ei să se relaxeze. Sanatoriile și casele de odihnă erau excelente, dar idealul era, desigur, plaja!
Hai să ne imaginăm că ne întoarcem cu 40 de ani în urmă, în 1984. Se apropie vara, ceea ce înseamnă că un cetățean sovietic trebuie să se ocupe urgent de organizarea unei vacanțe de vară cu familia.

Primul pas în încercarea de a ajunge la stațiunile locale era un control medical la policlinica locală. Era necesar pentru a obține o trimitere pentru tratament sanatorial – poate ai „norocul” de a găsi o afecțiune și de a merge gratuit la mare pentru a-ți îmbunătăți sănătatea. Dacă totul era în regulă cu sănătatea, al doilea pas era să te adresezi comitetului sindical. Acolo, te puneai pe listă și solicitai o reducere familială de până la 50%. Fără această reducere, un sejur costa în medie între 80 și 120 de ruble pentru o familie. Prețul maxim era pentru 21 de zile de ședere în sanatoriu, iar minimul pentru 12 zile de vacanță într-un hotel.
Pentru comparație, în aceeași perioadă, salariul mediu în țară era de aproximativ 120 de ruble. Deci, era suficient să lucrezi o lună pentru a putea petrece aproape o lună în vacanță.
Însă principala dificultate nu era să economisești pentru vacanță, ci să reușești să obții un bilet. Sistemul de distribuire a biletelor pentru tratament sanatorial era foarte bine organizat în Uniunea Sovietică. Iar pentru aceste bilete, oamenii stăteau la coadă din timp.
Visul fiecărui cetățean era să obțină un bilet de la întreprindere sau sindicat pentru sanatoriile din Țările Baltice (Jūrmala, Palanga), Crimeea, Soci și Abhazia. Trei mese pe zi, tratament, cafenele pe plajă și discoteci!
Unii călătoreau „pe cont propriu” sau „ca sălbatici” dacă aveau mașină proprie sau reușeau să cumpere un bilet de tren sau avion. Cazarea era închiriată de la localnici, iar mâncarea era pregătită de ei sau mâncau la cantine.
Tineretul prefera excursiile turistice de grup prin munți, cu corturi și vase de gătit. Secțiunile turistice erau prezente în fiecare întreprindere și în fiecare instituție de învățământ. Excursiile erau echivalente cu practicarea sportului – se putea obține un grad sportiv.
Elevii sovietici își petreceau vara fie la rudele din sat, fie în tabere de pionieri, unde ajungeau tot prin bilete de la întreprinderile părinților.
Iar dacă nu era posibil (sau dorit) să mergi în sud, vacanța era petrecută de obicei la cabane.