În datele de 25 și 26 noiembrie, orașul Vorkuta din Republica Komi, aflat în afara Cercului Polar își sărbătorește aniversarea a 80 de ani. Sâmbăta dimineața, pe strada Țentralnaia a început „Festivalul nordului” – cursele cu reni înhămați la sanie, unul dintre cele mai spectaculoase evenimente anuale ale orașului Vorkuta, au căpătat dimensiuni mai mari, a relatat administrația municipalității într-un interviu cu TASS.
„Cursele cu reni este un eveniment cu adevărat captivant, fascinant, caracteristica deosebită a orașului și a regiunii care le face cunoscute. În fiecare an, numărul participanților crește, curselor li se alătură în mod activ tineri crescători de reni. Pentru acești oameni, renul este „tancul arctic”, un mijloc de transport de neînlocuit, așa că ei învață să conducă o sanie trasă de reni din copilărie”, relatează sursa.
„Traseul înzăpezit de pe strada Țentralnaia a orașului Vorkuta este demult pregătit, este amenajată partea drumului din piața Iubileinaia până la complexul sportiv universal „Olimp”, unde, în mod tradițional, are loc popasul crescătorilor de reni, unde aceștia își pregătesc săniile pentru curse. Tot acolo se află și premiul principal din întreprinderea „Vorkutaugol”, vehiculul pentru zăpadă și mlaștină de toate anotimpurile, pe care vor să-l câștige un număr uriaș de membri, angajații cooperativei „Crescătorul de reni” și proprietari ai turmelor de reni. „Festivalul nordului” are loc în fiecare an, însă în anul aniversării a devenit mai spectaculos și mai vast”, spune administrația municipalității.
S-a desfășurat parada ATV-urilor de mers pe zăpadă și a săniilor până la locul de plecare, după ce a început cursa cu reni. La finalul Festivalului au avut loc competiții de sporturile naționale la care au participat membrii curselor. De asemenea, s-au desfășurat concursuri de costume naționale, unde, în mod tradițional, au fost demonstrate costumele de copii și de femei ale popoarelor komi, hanti și nenți.
- November 10, 2024
-
12.8c - Dublin
- Contacte
- ru
- en