Începutul toamnei, când zilele sunt încă calde, are o denumire specifică în multe culturi din lume. În America, această perioadă este numită „vara indiană”, în Olanda — „după vară”, în Germania — „vara pânzei de păianjen”. La toate popoarele slave însă, se numește „vara babelor”. De unde provine această expresie?

Cea mai populară versiune este legată de „munca femeilor”: încă din vremuri străvechi, la începutul toamnei, se încheiau muncile agricole, iar femeile țărănci se ocupau exclusiv de înmuierea inului și țesutul pânzei. Această muncă era mai ușoară decât cea agricolă, fiind ca o pauză între lunile grele de vară și cele de iarnă.

De obicei, „vara babelor” reprezintă primele două săptămâni din septembrie, când nu sunt încă înghețuri și vremea este relativ caldă. Dar, în funcție de regiune, poate dura mai mult — până în octombrie.

O zi deosebit de importantă în Rusia era 14 septembrie, Ziua lui Simeon, ziua Sfântului Simeon Stâlpnicul, un pustnic. În această zi, oamenii se odihneau de muncă, organizau petreceri și chiar se logodeau. De altfel, „vara babelor” era uneori numită și „vara lui Marfa” — după numele mamei lui Simeon.