Anul Nou păstrează multe tradiții încă din perioada antică. Când a apărut vacanța de Revelion? De unde au venit Moș Gerilă și nepoata sa Snegurocika? De ce horele păgâne au supraviețuit stabilirea creștinismului? Cum a sunat primul discurs de Anul Nou? La toate aceste întrebări va răspunde Konstantin Titov, doctor în științe istorice, profesor-asociat la catedra de administrare de stat și istorie a Universității Politehnice din Perm.
Când rușii au început să sărbătorească Anul Nou?
Este general acceptat că această tradiție a pornit cu decretul lui Petru I în anul 1699. Tot atunci a fost modificat sistemul numerotarea anilor, trecând la acela de după Hristos. Înainte, numerotarea a început de la „Facerea lumii” (având diferența de 5508 de ani). De asemenea, Petru I a ordonat să considere data de 1 ianuarie drept începutul anului.
„După Revoluție din 1917 Crăciunul și Revelionul au fost eliminate din lista sărbătorilor de stat. Abia în anul 1936 sărbătorirea Revelionului și-a recăpătat statutul oficial.
Bradul de Crăciun și ritualurile săvârșite în jurul acestuia reprezintă o tradiție germană protestantă. Pomul festiv împodobit cu lumânări servea drept amintirea harului Domnului. La începutul secolului XIX, obiceiul s-a răspândit în Anglia de unde a ajuns în întreaga lume”, spune Titov.
În Rusia, cu un secol în urmă, Petru I a încercat să stabilească această tradiție, însă a suferit un eșec. În capitale obiceiul s-a stabilit abia la mijlocul secolului XIX: în anul 1853 la Gara Ekateringofski din Petersburg, unde era situat un parc pentru petreceri populare, a fost pus primul brad de Crăciun public.
Inițial, bradul a fost împodobit cu funde, bijuterii de dimensiuni mare, iar un pic mai târziu au apărut primele mărgele de sticlă. Primele decorațiuni de brad din sticlă au fost produse la orașul Klin în anii Primului Război Mondial. În anul 1937 bradul din Casa Uniunilor a fost decorat cu globuri cu portretele membrilor Biroului politic. Fabricile au început să producă decorațiuni în formă de pionieri, sportivi, aeroplane, trenuri etc. Cetățenii de rând și-au decorat brazii cu jucării din carton și vată făcute de mână, nuci înfășurate în folie de aluminiu. În anul 1960, când tematica spațială a ajuns la vârful popularității, au intrat la modă jucăriile de brad în formă de rachete, cosmonauți, sateliți, planete. În perioada de conducere a lui Hrușciov, au apărut decorațiuni de sticlă în formă de fructe și legume, în special, porumb.
Hora este unul dintre cele mai vechi dansuri în Rusia, care a fost o parte a ritualului slav de închinare la Soare. Odată cu stabilirea creștinismului, obiceiul de a face horă nu a dispărut, însă. Dimpotrivă, a devenit un obicei tipic la biserică: multe tradiții populare de origine păgână au fost atașate pur și simplu la sărbătorile și ritualurile creștine, precum, vopsirea ouălor de Paște, kiotul în „colțul roșu” etc.
„În perioada sovietică, hora, precum și alte activități colective rituale (paradă, demonstrație de Întâi mai, Controlul sistemului și al cântecelor etc.) a contribuit la construirea „unei unități istorice noi”, a poporului sovietic, precum și era o practică disciplinară eficientă care dizolva personalitatea în colectiv”, a subliniat expertul.
De unde au apărut Moș Gerilă și nepoata sa Snegurocika?
Există a versiune că Moș Gerilă, precum multe alte fenomene în Rusia, reprezintă un aliaj de tradiții rusești și cele europene. Cel mai probabil, predecesorul său a fost Morozko (Gerilă, din rusă moroz – „ger”), personaj al basmelor populare. Cu timpul, acesta s-a transformat în Moroz Ivanovici din literatura pentru copii dinainte de Revoluție. Această ipoteză este legată de prăznuirea zilei Sfântului Nicolae făcător de minuni, ocrotitorul copiilor. În Europa de Nord, sărbătorirea a fost însoțită de compunerea scrisorilor, astfel copiii i-au trimis rugămințile. Apropo, încă o tradiție a acestei sărbători este să lase cadouri sub pomul de Crăciun.
„Olandezii care au emigrat în America, au adus acolo legenda Sfântului Nicolae care îngrijește copii. Numele lui a fost Sinterklaas, adică Sfântul Klaus. Tocmai în SUA și Canada, la mijlocul secolului XIX, s-a format aspectul cunoscut al lui Santa Klaus, un bătrân plin și vesel cu o barbă abundentă. În aceeași perioadă, în Rusia a apărut propriul personaj de Anul Nou. Desigur, au multe în comun: chipul Moșului Gerilă, care vine cu sania trasă de reni și lasă copiilor cuminți cadouri în secret este influențat într-o anumită măsură de Santa Klaus”, spune istoricul Konstantin Titov.
Snegurocika, însă, are o altă origine. Precum și în cazul lui Morozko, pe acest personaj cercetătorii l-au descoperit în folclorul rusesc în secolul XIX. Această epocă se caracterizează prin obsesia cu ideile de construirea națiunii și a identității naționale, care explică atenție deosebită pentru „rădăcinile populare”. Snegurocika a fost inventată în folclorul popular de către istoricul cercetător Alexander Afanasiev. După aceea, această imagine a fost utilizată în mod activ în literatură (de exemplu, în piesa lui Alexander Ostrovski) și în muzică (în opera lui Rimski-Korsakov).
Cât de veche este tradiția de a bea șampanie în noaptea de Revelion?
Înainte de Revoluție, printre toți locuitorii Rusiei, doar nobilii și-au putut permite șampanie. După Revoluție, șampania a devenit și mai puțin accesibilă. De aceea, oamenii de rând au băut ce aveau la dispoziție. Tradiția de bea șampanie în noaptea de Anul Nou a apărut în URSS abia la începutul anilor 1960: atunci a început să fie difuzată emisiunea „Flacăra albastră”, în care șampania a fost o parte firească a ospățului festiv.
Nu este cunoscută originea tradiției de a arde notițe cu dorințele pentru Anul Nou, le arunca în pahar cu șampanie și le bea când bate ceasul. Acest obicei poate fi considerat un portal magic în viitor, o încercare de a încheia un acord cu destinul. Antropologul cultural Andrei Novikov-Lanskoi a presupus că această tradiție a ajuns în Rusia din SUA, fiind stabilită definitiv de filmul „Brazii”.
Cine dintre conducătorii Rusiei a ținut primul discurs de Anul Nou?
După cum a subliniat expertul Universtității din Perm, pe 31 decembrie 1935, pentru prima dată la radio a fost difuzată felicitarea președintelui Comitetului Central al Partidului Comunist din URSS Mihail Kalinin destinată exploratorilor polari. Iar tuturor cetățenilor sovietici Kalinin li s-a adresat cu o felicitare de Revelion (îndeplinind funcția de Președintele Prezidiului Consiliului Superior al URSS) abia pe 31 decembrie în anii 1941 și 1944. În perioada de conducerea lui Stalin, felicitările au avut un caracter episodic. În anul 1953, la radio a fost difuzat discursul lui Kliment Voroșilov care a ocupat postul președintelui. Nici în perioada de conducere a lui Nikita Hrușciov și a lui Leonid Brejnev, discursurile oficiale nu au devenit regulate. Doar odată cu venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov și până în zilele noastre, discursul festiv al liderului a început să aibă loc anual, cu excepția anilor 1992 și 1993.
Cât de mult există vacanța de Revelion?
În perioada de domnia lui Petru I, Revelionul a fost sărbătorit timp de o săptămână, desigur doar de straturile superioare ale societății, iar oamenii de rând au muncit. Apoi tradiția s-a întrerupt, iar munca nu a fost reglementată până la sfârșitul secolului XIX. Doar legislația muncii a lui Alexander III a stabilit o zi liberă în data de 1 ianuarie, precum și la 25 și 26 decembrie de Crăciun.
În primii ani ai perioadei sovietice, în perioada festivă a fost alocată o zi liberă pe 1 ianuarie. Însă în anul 1929, această zi a devenit iarăși lucrătoare până în anul 1947. În anul 1990, data de 7 ianuarie, iar în doi ani și de 2 ianuarie, au devenit zile libere. „Săptămâna de Anul Nou” a apărut abia în anii 2004-2005, iar în anul 2013 sărbătorile au fost prelungite pentru perioada de 1-8 ianuarie.
„Această lipsă de o decizie definitivă este legată de ideologie (lupta autorităților sovietice cu religie și recunoașterea bisericii în perioada post-sovietică), precum și de succese și eșecuri economice. De pildă, anularea vacanței de Anul Nou din anul 1929 nu s-a produs întâmplător, atunci multe zile au devenit lucrătoare, fiindcă odată cu industrializare, nu era timp pentru odihnă. În anii 1990, dimpotrivă, zilele libere au fost menite să mascheze șomajul din țară”, explică Konstantin Titov.
Când artificiile au apărut în Rusia?
„Focurile de artificii au ajuns în Rusia din Orient, făcând mai întâi un ocol prin Europa, unde au căpătat popularitate în secolul XVIII în curțile regale, simbolizând fastul stilului baroc și măreția autorităților. Cel care a adus focuri de artificii în Rusia a fost, fără îndoială, Petru I. „Artificiile populare”, care au zguduit toate curțile în noaptea de Anul Nou, au apărut odată cu artificii de producție chinezească în saci în carouri tipice rusești din sfârșitul anilor 1980. Acest obicei, probabil, poate fi interpretat drept „privarea artificiilor de stat”, adică fiecare cetățean de rând își poate organiza propria Piață Roșie”, spune istoricul.
Apropo, am împrumutat din China încă un simbol de Anul Nou, și anume mandarine. Așa în China se numesc funcționarii superiori care au purtat veșminte de culoarea portocalie stridentă. Există o teorie că fructul a început să fie denumit „mandarin” prin asociere. Chinezii se oferă mandarine de Revelion, dorind astfel bogăție și bunăstare.