post


Pentru o persoană sovietică de rând Novîi Arbat (Noul Arbat) este ceva ce aparține viitorului.
Strada a fost denumită după strada vecină Arbat și s-a întins din piața Arbatskie Vorota până în piața Svobodnoi Rossii, se află între Arbat și strada Povarskaia.
Pentru primele cinci etaje ale blocurilor neobișnuite de câte 22 de etaje a fost folosit betonul armat monolit, iar pentru celelalte șaptesprezece etaje, betonul armat. Atunci monolitul a fost considerat un material de construcții controversat, așa că s-a făcut un compromis.
Strada Novîi Arbat, „proteza dentară” a Moscovei, după cum moscoviții isteți au denumit-o încă în anii 1960, nu este așa de simplă cum se poate părea la prima vedere.
Planurile de a construi această magistrala uriașă pe teritoriul cartierelor vechi ale capitalei au apărut încă în anul 1935, însă Marele Război pentru Apărarea Patriei a amânat realizarea acestora cu aproape două decenii.
Novîi Arbat trebuia să devină a doua stradă Tverskaia de-a lungul căreia se află blocurile staliniste, însă sub conducerea lui Hrușciov strada a fost redenumită bulevardul Kalinin și s-a transformat într-o stradă de vis modernă cu arhitectura funcțională și zgârie-norii americani. Primul secretar Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice Nikita Hrușciov a venit în vizită oficială la SUA și a rămas profund impresionat de zgârie-norii locali.
Drept modelul pentru noua magistrală denumită în cinstea marelui politician sovietic Mihail Kalinin au servit cartierele americane construite la Havana în anii 1950, printre altele blocul Edificio Focsa.
Pentru mulți cetățeni sovietici Novîi Arbat (bulevardul Kalinin) a fost nu numai un fenomen arhitectural, ci și un fenomen social, o bucată de America la Moscova sovietică.
Era preconizat să se desfășoare un proiect amplu de infrastructură: magazine, restaurante, cafenele, cinematografe, grădinițe, biblioteci, frizerii, cantine, tabere pentru copii, săli de sport, spații de odihnă și recreere, spații pentru depozitat biciclete.
Apropo, potrivit proiectului inițial, clădirile au fost amplasate astfel încât ferestrele sufrageriilor și ale dormitoarelor să se dea la sud și sud-vest, iar ferestrele bucătăriilor și băile să se dea la nord, unde trecea un drum zgomotos. Însă atunci a intervenit regele porumbului Hrușciov care a spus că această amplasare nu arată bine dacă te uiți de pe stradă!
Apoi din SUA a venit vestea că Oswald l-a asasinat pe J. Kennedy.
Autoritățile sovietice s-au gândit un pic, au văzut că pe magistrală vor merge convoaiele și s-au hotărât să nu mai cazeze oameni de rând acolo, în schimb au amplasat acolo sediile Ministerului adevărului și ale altor instituții.
Totuși, amenajarea zonei au dus-o la bun sfârșit.
Au construit o mulțime de restaurante, cafenele, baruri, a fost și o cantină cu mâncarea dietetică, precum și cinematograful „Octiabr” cu un bar după modelul străin, câteva magazine de haine, o florărie, un magazin de bijuterii, „Melodia”, un magazin cu echipamente foto și video, o alimentară și un supermarket cu autoservire.
De asemenea, Novîi Arbat a avut propriul radio!
Astăzi toate aceste noutăți fac parte din Moscova modernă.