Împăratul Petru I a visat să construiască pe malul Golfului Finic un ansamblu de palate și grădini care să reflecte toată măreția Imperiul Rus. Planurile sale au devenit realitate când a fost construit palatul Peterhof.
În timpul Marelui Război Nordic Petru I a cucerit teritoriile de pe malul râului Neva și al Golfului Finic, care înainte au aparținut Imperiului Suedez. Aici în anul 1703 a fondat orașul Sankt Petersburg care ulterior a devenit capitala Imperiului Rus. În anul 1714 Petru I a dat ordinul să înceapă construcțiile reședinței Peterhof, care se traduce prin „curtea lui Petru”.
Împăratul voia ca palatul Peterhof, și mai ales grădina cu fântânile arteziene, să întreacă reședința regilor francezi Versailles la frumusețe și lux.
Fântânile arteziene și sistemul unic de fântâni care a împlinit 300 de ani în anul 2021, este capodopera întregului ansamblu Peterhof după care este cunoscut mondial.
Petru I voia ca fântânile arteziene să funcționeze fără pompe, așa că inginerul hidraulic rus Vasili Tuvolkov a inventat un sistem de furnizare neîntreruptă a apei. Pentru realizarea acestei idei au fost construite un baraj, un sistem de ecluze și iazuri, precum și un canal de 24 de km care ducea apă la Cascada Mare.
Cascada Mare este cea mai mare structură de fântâni arteziene care conține 2 scări, o grotă și o mulțime de sculpturi. Aleea fântânilor arteziene care începe la Cascada Mare continuă până la malul Mării Baltice.
Adevăratele opere de artă sunt cascadele „Leul”, „Muntele de șah”, fântânile arteziene „Samson”, „Triton”. Numărul total al fântânilor arteziene din palatul Peterhof este de 150.
În Peterhof sunt și așa-numitele șutihi (fântâni glumețe), de exemplu, „Canapeluțe”, al căror proiect a fost elaborat de însuși Petru I. Când o persoană se apropie de o canapeluță și calcă pietre, este pornită o fântână arteziană. Astăzi este o distracție pentru copii, dar la începutul secolului XVIII Petru s-a amuzat când fântâna arteziană a stropit cu apă domni și dame nobile.
Palatul Mare partea centrală a Peterhofului se întinde la aproape 300 de metru de-a lungul malului mării, ridicându-se deasupra Parcului de Jos și fântânilor arteziene ale acestuia. În spatele Palatului se află Grădina de Sus.
Inițial palatul a arătat ceva mai modest, însă la mijlocul secolului XVIII fiica împăratului Petru I, împărăteasa Elisaveta l-a reconstruit în stilul baroc care a fost la modă. Responsabilul pentru proiectul de reconstrucție a fost arhitectul italian Bartolomeo Rastrelli (el a fost cel care a construit Palatul de Iarnă și palatul din Țarskoie Selo). În secolul XIX împărații au modificat puțin exteriorul palatului, au construit noi săli.
Palatul se deosebește printr-un belșug de elemente decorative: sculpturi, basoreliefuri și diverse decorațiuni. Interiorul palatului este aurit și este la fel de bogat ca exteriorul.
Palatul nu a fost locul de reședință permanentă a împăraților ruși, doar veneau aici în timpul verii pentru a organiza evenimente festive. În timpul sărbătorilor în secolul XIX în parc puteau intra și oameni de rând care aveau o șansă să admire măreția Imperiului și a împăratului.
„Imaginați-vă un palat construit pe o terasă naturală, care este atât de înaltă, încât poate pare a fi un munte în țara de câmpii, în țara așa de plată, încât un deal de 60 de picioare se întinde la infinit. La poalele acestei terase începe un parc minunat care ajunge la malul mării unde stau nave militare iluminate cu ocazia sărbătorii”, a scris marchizul de Custine despre palatul și fântânile arteziene care a vizitat Rusia în anul 1839, fiind invitat la o sărbătoare. Anuală organizată de țarul Nicolai.
În timpul domniei Ecaterinei a IIa un loc important în palat a fost sala Cesmenski care sărbătorește victoria flotei ruse în Bătălia de la Çeşme (1770) în războiul ruso-turc. Sala este decorată cu o serie de tablouri militare.
Suprafața totală a ansamblului este de 414.2 hectare. Peterhoful nu se limitează doar la Palatul Mare. În anul 1720 la vestul Palatului a fost construit un palat pentru oaspeți Marly, care a fost conceput pentru a se reflecta în lacul și se pare că plutește în aer.
La estul Palatului Mare la malul Golfului Finic este situat o casă „olandeză” fără etaj – palatul Monplaisir. Denumirea se traduce din limba franceză prin „plăcerea mea”, acesta a fost palatul preferat al lui Petru I.
În spatele palatului Monplaisir mai târziu a fost constuit încă un palat fără etaj pentru Ecaterina II. După ce Ecaterina II a devenit împărăteasa Impriului Rus, s-a mutat la o altă reședință – Țarskoie Selo, care nu este însă mai puțin frumoasă.
În afară de aceste clădiri Peterhoful cuprinde și alte ansamble de palate și grădini (Alexandria, Oranienbaum, Strelna și altele) pe care membrii familiei regale le-au construit pentru sine și membrii de familie.
Palatul modest „Cottage” a fost construit pentru soția țarului Nicolai I, împărăteasa Alexandra, zona respectivă a ansamblului este numită în cinstea ei.
La Oranienbaum la mijlocul secolului XVIII Petru III și-a construit ‚cetatea amuzantă” Peterstadt și un palat mic.
În apropiere este situată și casa de țară a Ecaterinei II, o adevărate minune arhitecturală – Palatul Chinezesc.
După cum un drum duce la palatal Versaille din Paris, din Petersburg la Peterhof a dus “perspectiva principală”, de-a lungul căreia s-au aflat moșiile nobilimii ruse.
După revoluția din 1917 bolșevicii au decis să organizeze un muzeu la palatul Peterhof. În anul 1941 a fost ocupat de soldați nemți și s-a aflat sub bombardamente aproape permanent până la ridicarea asediului Leningradului din 1944. Parcul și fântânile au fost într-o mare măsură deteriorate.
Unele dintre sculpturi au fost ascunse sau mutate, dar multe din cele care au rămas au fost deteriorate sau distruse complet. Ocupanții au ars mulți copaci și când se retrăgeau, au minat teritoriul parcului. De asemenea, naziștii au furat numeroasele tezaure ale Peterhofului, inclusiv și fântâna Neptun, care, spre fericire, a fost restituită în anul 1948.
Imediat după ridicarea asediului palatul Peterhof a început să fie reconstruit și în vara anului 1945 acesta și-a deschis iarăși ușile. Sistemul de fântâni a fost restabilit abia la finalul anilor 1950. Restaurarea unor zone continuă până în ziua de azi.