post

La Petersburg, la teatrul de lemn al negustorului Karl Knipper de pe Câmpul Țarințîn (în prezent Câmpia Marsovo) în beneficiul artistului remarcabil, al actorului de teatru și al profesorului Ivan Dmitrievski „de către actorii de curte ai Măiestății Sale Imperiale Ecaterina a IIa la acordul scris al guvernului” pe (24 septembrie) 5 octombrie în anul 1782 pentru prima dată a fost interpretată comedia în 5 acte „Neisprăvitul” de Denis Fonvizin.
Sărbătoritul a interpretat rolul secundar al colonelului Starodum, unul dintre cele mai reușite roluri ale acestuia. Autorul piesei de teatru care a făcut contribuții active la punerea acesteia în scenă i-a scris cu plăcere unui prieten din Moscova „A fost un mare succes...”.
Această piesă este cea mai cunoscută opera a lui Fonvizin și este cea mai des interpretată piesă din repertoriul teatrelor din Rusia în secolul XVIII, precum și în secolele următoare.
Fonvizin a lucrat la această comedie în jur de trei ani. Precum și toate celelalte opere ale clasicismului, „Neisprăvitul” are o problematică directă, fără echivoc: judecarea educației tradiționale în rândul nobilimii, „proaste moravuri”, „sălbăticia” nobilimii din provincie; personajele piesei se disting în două grupuri clar separate: cele bune și cele rele, au și numele ilustrative (familia Prostakov – oameni simpli, familia Skotinin – bovine, Mitrofan – din gr. chipul mamei, Starodum - gânduri vechi, Milon – dragul, Sofia – din gr. înțelepciune, Țîfirkin – cifre, Vralman – cel care minte).
Piesa și-a câștigat popularitatea în rândul cititorilor și al spectatorilor nu numai datorită problematicii social-politice descrise cu măiestrie, dar și datorită unor caractere negative extrem de ilustrative și vii, unor dialoguri animate, umorului și multor citate care au intrat rapid în uz de zi cu zi („Nu vreau să învăț – vreau să mă însor”, „Iată roadele demne ale relelor moravuri”).
Numele lui Mitrofan și al doamnei Prostakova au devenit nume proprii. Piesa în sine a intrat în patrimoniul de aur al literaturii mondiale.