Contrastele orașului minierilor de la paralela 67 sunt uimitoare. Cei care au plecat de acolo își aduc aminte de acest loc rece doar cu o căldură mare și spun că oamenii ca acolo nu mai sunt în niciun alt loc de pe Pământ.
Vorkuta este al patrulea oraș ca mărime din lume, care se află de dincolo de Cercul Polar. Nu te aștepți să vezi o sanie trasă de reni prin strada centrală când temperaturile ajung la minus 20 de grade.
De fapt, popoarele nordice – komi, nenți, hanti, vin aici din tundra pentru ca localnicii se pot familiariza cu tradițiile lor.
Sportul multidisciplinar nordic include salturi triple, aruncarea tânzean (suliță), maswrestling și alte tipuri de competiții.
Anul acesta cursele cu sănii au avut loc în ajunul aniversării a 80 de ani de la fondarea orașului Vorkuta și au adunat mii de spectatori.
„Oamenii ca la Vorkuta nu mai sunt nicăieri”.
„Am conceput acest oraș pentru 250-300 de mii de locuitori. Am presimțit că aici trebuie să crească tinerii care vor face sport și se vor pregăti pentru toate provocările posibile. Orașul romanticilor, orașul visătorilor, de aceea aici sunt atât de multe clădiri și construcții dedicate tineretului”, spune Mihail Peimer, unul dintre cei care au construit orașul Vorkuta din primii ani de existență (orașul a fost fondat în anul 1936 și a obținut statutul de oraș în anul 1943).
În februarie 2023 Mihail Peimer a împlinit 100 de ani. Ofițerul tânăr, absolventul Școlii Militare de artileriști și rachetiști din Moscova a luptat la Marele Război de Apărarea Patriei. Cu 20 de zile înainte de victorie acesta s-a aflat în împrejurimile orașului Kenigsberg (Kaliningrad), a fost acuzat de agitație antisovietică și a fost condamnat la 10 ani de închisoare la lagăre. Așa a ajuns la Vorkuta.
Peimer a fost reabilitat și și-a primit înapoi toate titlurile după moartea lui Stalin. Dar el a rămas în Vorkuta și alucrat acolo până în anul 1984 până când s-a pensionat. Acum el trăiește în orașul Iaroslavl, orașul copilăriei sale. Comunică mult cu tinerii, scrie cărți, face postări pe blog.
Mulți locuitorii ai orașului lucrează la combinatul „Vorkutaugol” (cărbune de la Vorkuta), cel mai mare combinat din Rusia.
Combinatul include patru mine – „Vorgașorskaia”, „Vorkutinskaia”, „Zapoliarnaia”, „Komsomolskaia”, mina de cărbuni „Iuniaghinski”, fabrica de îmbugățire, Uzina mecanică din Vorkuta unde se desfășoară lucrări de reparare a echipamentelor de minerit și de foraj.
Mina „Komsomolskaia” este cea mai adâncă mină din Rusia, adâncimea ei ajunge la 1100 de metri. Coborârea la primul nivelul durează în jur de 10 minute.
Aici lucrează în jur de o mie de persoane, aproape toți sunt locuitorii orașului Vorkuta. Comisia medicală este obligatorie. Intrarea și părăsirea teritoriului se efectuează după trecerea testului de alcool. Această regulă se aplică tuturor, inclusiv directorului, fiindcă el, precum și interimarii, coboară în mine împreună cu toți lucrătorii.
În anii 1930, geologii au descoperit cărbune de înaltă calitate cu conținut scăzut de sulf în Uralii de Nord.
Mina în cariera deschisă „Iuniaghinski” este prima din Arctica. Anterior, se credea că exploatarea cărbunelui în cară deschisă la aceste latitudini era imposibilă. A doua mină, de altfel, se construiește acum aici, în Taimîr.
Acest tip de cărbune de cocsificare este necesar pentru metalurgie. Este folosit pentru încălzirea furnalelor în care se topește fonta. Și chiar și acum, după mulți ani de minerit, încă mai are cele mai mari rezerve de cărbune din Europa – peste 4 miliarde de tone!
Prizonierii au început să construiască Vorkuta. Numărul prizonierilor din lagărul din Vorkuta a ajuns la 70 de mii de oameni. Printre aceștia au fost reprezentanți ai multor națiuni, pentru care Vorkuta este adesea numită capitala lumii.
Odată cu primirea statutului de oraș în 1943, aici a început construcția mare. Și după moartea lui Stalin, când lagărele au fost desființate, tineri membri ai Komsomolului din toată țara au început să vină aici. În jurul Vorkutei a fost construit un cerc de mine de cărbune și așezări muncitorești.
La momentul prăbușirii Uniunii Sovietice, în Vorkuta și în împrejurimi locuiau până la 250 de mii de oameni (acum aproximativ 60 de mii). Munca în Nordul Îndepărtat era foarte apreciată.
Un program de „compresie gestionată” funcționează în Vorkuta de câțiva ani. Oamenii de la închiderea așezărilor se mută în oraș pentru a reduce costurile de întreținere a infrastructurii.
În Rusia, există și un program de stat pentru a ajuta locuitorii din Nordul Îndepărtat: aceștia pot primi subvenții pentru achiziționarea de locuințe în alte regiuni, dar coada continuă ani de zile, iar viața trece.
În 2023, guvernul rus a inclus Vorkuta pe lista cetăților arctice. Pentru ei vor fi elaborate planuri de dezvoltare economică pe termen lung, care ar trebui să îmbunătățească semnificativ viața nordicilor.