post
post
post


Începuturile monahale pe aceste meleaguri pornesc de la o sihăstrie, primii membri fiind probabil ucenici ai lui Daniil Sihastrul. Aceștia aveau să ridice lângă cursul râului Sucevița, undeva la începutul anilor 1500, o mică biserică de lemn.
Abia la finalul secolului, în 1581, se ridică biserica din piatră, prin dorința fraților Movilă: Gheorghe, Ieremia și Simion. Avea să fie prima biserică de acest gen din Moldova, ce nu era ridicată de domnitor. Cu toate că le curgea prin vene sângele lui Ștefan cel Mare, fiind nepoți ai lui Petru Rareș.
Totuși, se pare că ridicarea acestui monument i-a ajutat, dacă ținem cont ca la scurt timp Ieremia ajungea domnitor al Moldovei, Simion domnitor al Țării Românești (și al Moldovei pentru foarte scurt timp), iar Gheorghe, îndreptat mai mult spre religie, ajunge Mitropolit al Moldovei. Mai mulți reprezentanți ai Movileștilor aveau să devină apoi domnitori ai Moldovei, sau ai Țării Românești. Chiar dacă nu au sfârșit toți tocmai bine.
Deși a fost zidită în 1581, mănăstirea a înflorit cu adevărat după 1595, când Ieremia Movilă ajunge pentru prima dată domnitor al Moldovei. Acum se adaugă cele două pridvoare deschise, arhitectură specific muntenească, se pictează biserica și se ridică o curte domnească, în care Movileștii și-ar fi ținut averile. Desigur, pentru mai multă siguranță, s-au ridicat și zidurile lungi de câte 100m pe latură, înalte de 6-7m și groase de 3m și 5 turnuri impozante, pentru apărare.
Urmele camerelor domnești mai sunt vizibile și astăzi. Despre bogățiile ținute de familia Movilă la Sucevița amintea și cronicarul Ion Neculce în „Letopisețul Țării Moldovei”.
LEGENDA MUTEI DE LA SUCEVIȚA
Una dintre cele mai triste legende, care nu contravine total faptelor istorice, este aceea a Mutei. Așa era cunoscută femeia despre care se spune că a cărat piatra necesară pentru ridicarea bisericii, cu ajutorul carului tras de boi. Și a cărat piatră timp de 30 de ani, până a fost suficientă. 
Nu se știe care este motivul real pentru care Muta a făcut asta. Poate pentru a șterge păcatele mai vechi, sau dorința acesteia de a fi înmormântată în interiorul bisericii, precum întemeietorii săi. Însă, în ciuda eforturilor depuse, mai marii bisericii nu au fost de acord să o înmormânteze conform dorințelor ei. În schimb au sculptat un chip de femeie pe unul dintre turnuri, pentru ca povestea Mutei să nu fie uitată. Chipul cioplit se poate vedea și astăzi.
ARHITECTURĂ
Asemeni Mănăstirii Moldovița, găsim un mixt perfect între stilurile gotic și bizantin, la care se adaugă deja clasicul stil moldovenesc, împământenit bine de înaintași, precum Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Reamintesc și de influențele muntenești, date de cele două pridvoare deschise, dar și baza stelată a turlei.
În gropnița bisericii găsim pietrele funerare ale celor 2 ctitori domnitori, Ieremia și Simion, făcute din marmură de Rușchița.
Nu trebuie să ignorăm nici turnurile de apărare. Cele mai interesante sunt cel al porții, octogonal, aflat la mijlocul peretelui nordic, dar mai ales turnul nord-vestic. Acesta este cel mai masiv dintre toate, fiind susținut de alte trei turnuri exterioare, mai mici. La etajul turnului nord-vestic se află clopotnița, unde bat și astăzi cele două clopote donate de Irimia Movilă în 1605.
MINUNATA PICTURĂ DE LA MĂNĂSTIREA SUCEVIȚA
Iconografia Mănăstirii Sucevița este pur și simplu remarcabilă, fiind lăudată și de specialiști din străinătate. Francezul Paul Henry o numea un „testament al artei moldovenești”. Având, poate, cea mai bine păstrată pictură exterioară dintre toate mănăstirile moldovenești, a fost ultimul mare monument al sec. al XVI-lea.
Executată între anii 1595-1596 de către frații Ioan și Sofronie Zugravul, iconografia duce spre narațiune, ilustrând scene din Vechiul și Noul Testament. La Sucevița avem cel mai mare număr de scene pictate și cele mai multe personaje, dintre toate bisericile din Moldova.
Aducând un puternic rol educativ, pictura prezintă cicluri complete din viața unor sfinți, precum: Sf. Pahomie, Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, Viața lui Moise, etc.
Cea mai reprezentativă pictură de la Sucevița este „Scara virtuților”, sau „Scara lui Ion Climax”. Este singura pictură de acest gen de pe o biserică și este prezentă pe latura de nord a bisericii. Scara este o reprezentare a unei credințe populare, care spune că oamenii trebuie să treacă prin mai multe vămi până la Judecată. Cele 30 de trepte ale Scării (care întruchipează chiar viața), reprezintă fiecare câte o virtute. Este magistral reprezentată scena, prin care forțele binelui și răului se luptă pentru sufletele celor care parcurg scara.
INTERIORUL
La interior se remarcă iconostasul din lemn de tisa, în stil rococo, iar ca pictură „Cortul Mărturiei”, „Geneza” – cu minunate elemente peisagistice, cât și tabloul votiv cu familia întemeietoare.
În pridvor găsim, ca întotdeauna, „Judecata de Apoi”, dar și semne zodiacale, ceva mai rar în cadrul unei biserici ortodoxe.
MUZEUL MĂNĂSTIRII SUCEVIȚA
Muzeul mănăstirii adăpostește una dintre cele mai valoroase colecții de artă medievală din Moldova, cele mai importante exponate fiind acoperămintele de mormânt ale domnitorilor Ieremia și Simion Movilă (1606, respectiv 1609). La acestea se adaugă și broderii mai vechi, de pe vremea lui Ștefan cel Mare, lucrate cu fir de aur, argint și perle.
Avem aici și dovezile unei istorii tragice, demne de film, dar care ne dovedește cât de crudă era viața în urmă cu 400 de ani, chiar și pentru cei de viță nobilă.
POVESTEA ELISABETEI MOVILĂ
Este povestea domniței Elisabeta Movilă, soția lui Ieremia Movilă, domnitorul Moldovei. Intrată în galeria doamnelor române, luptă cu toate forțele pentru drepturile copiilor săi la tron și devine regentă în perioada în care cei mici dețineau tronul țării.
Considerată și una dintre cele mai frumoase doamne pe care le-a avut Moldova, Elisabeta, cu origini poloneze, răspândește idei catolice prin Moldova, în pofida credinței soțului său. După moartea acestuia, cadourile către călugării catolici nu mai contenesc, faptele sale ajungând până la Papa.
Totuși, prin bătăliile purtate pentru a păstra drepturile fiilor săi, Elisabeta ajunge prizonieră în mai multe rânduri. Prima dată chiar în timpul vieții soțului său, 1601, în plină epidemie de ciumă. Trăiește clipe de groază, când în jurul ei mor persoane dragi, de la slujitori la propria soră.
În 1612, Constantin, fiul Elisabetei, domnitor la acea vreme (18ani), este răpit în urma luptei de către tătari. În drum spre hanul tătar, se îneacă în Nipru.
La tron urmează Alexandru, al doilea fiu (14 ani), care împreună cu mama sa sunt luați ostatici de turci în 23 august 1616, sultanul dorind schimbarea domnitorului Moldovei. Pe drum, aflată în căruță, își taie o șuviță de păr, pe care o înmânează unui boier, cu rugămintea de a o așeza pe lezpedea de mormânt a soțului ei, la Mănăstirea Sucevița. Părul ei se găsește și astăzi, într-o cutie de argint, în formă de măr, la muzeul mănăstirii.
Ajunsă la Istanbul, Elisabeta este forțată să se convertească la Islam și ajunge în haremul sultanului, unde moare în 1620.