post

La steaua

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.

 

 

Mihai Eminescu (numele adevărat Eminovici) s-a născut în ianuarie 1850 într-o familie numeroasă a unui moșier. Tatăl a căutat să-și educe toți fiii și, preferând o școală germană, i-a trimis să studieze la Cernăuți, care se afla atunci pe teritoriul Austro-Ungariei. Cel mai mic dintre fii, Mihai, cu greu putea fi numit student harnic, mai ales că limba germană îi era grea. Dar era interesat de lecțiile de literatură română predate de profesorul său favorit, Aron Pumnul, participant la revoluția din 1848, care a insuflat elevilor săi dragostea pentru limba română și sentimentul patriotismului. Prima poezie cunoscută a lui Eminescu a fost scrisă în 1866 la moartea lui Aron Pumnul. Anul acesta, sub numele Eminescu, revista „Familie” a publicat mai multe poezii ale tânărului poet. Poezia „Tineri corupți”, scrisă de el cu un profund sentiment de patriotism, datează din aceeași perioadă.

Fără a absolvi liceul, în 1869 Eminescu, la insistențele tatălui său, a devenit student la Universitatea din Viena, unde a studiat filozofia, filologia și jurisprudența. Tânărul poet publică o serie de poezii și una dintre cele mai bune poezii, „Epigonii”, un manifest poetic al artei și al vieții în slujba poporului.

Din toamna anului 1872 până în septembrie 1874, Eminescu a locuit la Berlin, unde a urmat o serie de prelegeri la Universitatea din Berlin. Scrierea poemelor „Împărat și proletar” și „Înger și demon” datează din această perioadă. Comuna din Paris a avut o mare influență asupra viziunii poetice asupra lumii a poetului.

În septembrie 1874, în căutarea unui loc de muncă, Eminescu se mută la Iași. Aici a terminat poezia „Călin”. În formă alegorică, poetul glorifică reunirea cu patria sa.

La Iași, Eminescu lucrează ca profesor de gimnaziu, bibliotecar și inspector școlar. În 1877, după ce a primit o invitație de la ziarul „Timpul”, se mută la București. Poetul trebuie să muncească în mod constant, deoarece încă nu primește drepturi de autor pentru poeziile sale. În acești ani, Eminescu a scris „Epistola” socio-filozofică, și-a încheiat cea mai mare lucrare - poezia „Luceafărul”, la care a lucrat mai bine de opt ani. Munca epuizantă, sărăcia cronică, nesiguranța constantă cu privire la viitor și nemulțumirea spirituală duc la depresie și, în iunie 1883, la boli psihice, care, în ciuda îmbunătățirilor după tratament, l-au bântuit pentru tot restul vieții.

În același an, singura carte de poezii publicată în timpul vieții sale. Numele lui Eminescu a căpătat imediat recunoaștere, dar nu-i mai păsa de el. O boală gravă nu-l lasă pe poet, iar o pensie slabă nu-i permite decât să nu moară de foame, așa că, în ciuda tuturor, în rarele luni de iluminism, trebuie să muncească mult, uneori prin forță.

La 15 iunie 1889, Mihai Eminescu a murit într-unul din spitalele din București.