În diferite perioade istorice existau păreri foarte diversificate despre activitatea cekiștilor. În perioada sovietică, au fost considerați drept cavaleri fără de teamă și fără reproș, în anii Perestroikăi, și mai ales în ultimele decenii, despre ei se spun multe lucruri urâte, iar în filmele dedicate războiului trecut și vieții în URSS, atât de producția rusească, cât și de cea străină, NKVD-iștii sunt înfățișați drept proști sângeroși, sadici sau, în cel mai bun caz, nesimțiți deștepți.
Cum erau cu adevărat? Erau oare proști în rândul lor? Fără îndoială, proștii, din păcate, există printre reprezentanții tuturor profesiilor, claselor sociale și grupurilor ierarhice. Erau maniaci sângeroși printre ei? Desigur că da, mai ales în perioada Marii Epurări. Ce-i drept, însă, toți sadicii care au activat în perioada Epurării erau omorâți între anii 1938-1940, în timpul Dezghețului lui Beria.
În anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei NKVD-iștii și-au manifestat eroismul adevărat.
Toivo Vähä a servit la Poliție de frontieră sovietică în anii 1920. A fost șeful postului de frontieră la Istmul Karelia lângă orașul Zelenogorsk în apropierea Leningradului. A fost un băiat tânăr, un tânăr cekist. I-a fost ordonat să participe la operațiunea cekistă secretă „Trest”. Pentru îndeplinirea acestei misiuni, a început să facă afaceri cu contrabandiști locali (obținând permisiunea secretă din partea conducerii), pretinzând că era un prost lacom, gata să facă foarte multe pentru bani.
Ulterior, polițistul de frontieră „necinstit” a fost descoperit de agenții inamicului și i-au cerut, sub amenințarea de dezvăluire, să lucreze la serviciul secret englez. Prin „fereastra” care a apărut la graniță în ambele părți au intrat agenții membri ai operațiunii „Trest”.
Scopul operațiunii a fost acela de a încurca inamicii Uniunii Sovietice, să-i forțeze să irosească resurse la menținerea operațiunii teroriste „antisovietice”. În cadrul acestei operațiuni, în Uniunea Sovietică a fost trimis agentul din Anglia Sidney Reilly, pe care autoritățile sovietice au ordonat să-l aresteze în secret, astfel încât inamicul nici să nu-și dea seama că acesta era în viață.
Toivo Vähä l-a întâlnit pe agentul englez la graniță și l-a dus direct la cekiști. Ulterior, astfel încât să vadă poliția de frontieră finlandeză a fost interpretată o scenetă de interceptare de către polițiști sovietici de frontieră a lui Sidney Reilly și a „trădătorului” din pază care i-a lăsat să treacă granița.
La începutul Marelui Război pentru Apărarea Patriei a ajuns la rangul de locotenent-colonel în trupele de frontieră la granița vestică a URSS. După ce a fost externat din spital, a devenit invalid și nu a mai ajuns niciodată pe front, dar a devenit profesor într-una dintre instituțiile militare.
După ce s-a încheiat războiul, acesta s-a pensionat. Până în 1960 și-a păstrat secretul, fiind finlandez de naționalitate și numele de Ivan Petrov trecut în actele de identitate.
Când operațiunea a fost desecretizată, a publicat o carte autobiografică despre operațiunea „Trest”, contribuția pe care a făcut-o la îndeplinirea acestei operațiuni și despre viața sa de după război. Și-a îndeplinit datoria față de Patrie, a lucrat cinstit toată viață fără să iasă în evidență și fără să ceară recunoaștere a isprăvii sale.
Kuzma Pesocinikov era primul șef al CEKA (Comisia Extraordinară) din Murmansk. În anul 1940 a servit la organele afacerilor interne din Leningrad.
În timpul asediului Leningradului a fost șeful bazei de aprovizionare alimentară a Flotei Baltice. A suferit de distrofie, ulterior a fost internat la spital unde a murit de surmenaj.
Aduceți aminte de el când vă veți uita la încă un film adevărat despre asediul din Leningrad și veți vedea NKVD-iștii care se ghiftuiesc în timp ce locuitorii orașului suferă de foamete. În această perioadă, în lupte împotriva bandiților și sabotorilor au murit peste 1200 de NKVD-iști, 2500 au ajuns în spitale epuizați, iar 259 de persoane au murit.
Dmitri Emliutin a servit la organele NKVD, în anul 1941 în august fiind însărcinat de partid cu crearea unui detașament secret de recunoaștere. În primul rând, a creat o echipă de cercetași, apoi a condus câteva detașamente de cercetași în pădurile Briansk de pe teritoriul regiunilor Oriol și Sumî. Pe teritoriul ocupat de partizani a fost creată o întreagă „republică” a partizanilor care a cuprins peste 370 de localități, a cărei populație a depășit 200.000 de persoane.
În vara anului 1942, șeful ținutului partizanilor a primit rangul de colonel, a obținut titlul de Erou al Uniunii Sovietice.
În vara anului 1943, ținutul partizanilor a trebuit să respingă atacul adepților lui Hitler, a trebuit să confrunte două diviziuni maghiare și o diviziune germană. Deși ținutul și-a pierdut din teritorii, a reușit să respingă atacul.
Începând din sfârșitul anului 1943, după eliberarea teritoriului, Dmitri Emliutin a început să lucreze la comandamentul mișcării partizanilor, după ce s-a întors la muncă la NKVD. În anul 1957 s-a demisionat și a scris o carte despre ținutul partizanilor, frontul de după linia de front.
Au fost mulți oameni de acest gen. Au lucrat cinstit, și-au îndeplinit fidel munca grea, periculoasă, și-au riscat propria viață fără să vrea să devină vreodată cunoscut.