Foștii trădători-polițai, chiar dacă reușeau să evite pedeapsa în URSS, rareori se simțeau complet în siguranță. De regulă, își schimbau locul de trai, călătorind prin țară și ascunzându-se de justiție. De exemplu, șeful poliției militare secrete din raionul Bogoduhov, regiunea Harkov, pe nume Skliar, a fost găsit după ani de zile în Altai.
Acesta își schimbase numele și își lăsase o barbă imensă. Un pictor celebru chiar a realizat un portret al lui, captivat de aspectul său pitoresc și autentic siberian. Nimeni nu ar fi crezut, privind acest bătrân venerabil, că în timpul războiului spânzura oameni și grava stele pe piepturile partizanilor. Un alt polițai ucrainean, pe nume Bubelo, a fost descoperit după război în Volânia.
Mult timp a negat acuzațiile, deși martorii l-au recunoscut. S-a dat însă de gol într-un mod neașteptat: în timpul unei exhumări a unui mormânt comun al evreilor împușcați sub comanda sa, a fost descoperit un craniu cu o coadă lungă împletită și o panglică. Văzând aceasta, polițaiul a căzut în genunchi și a început să plângă: „Zosia mea, Zosia!”.
S-a dovedit că fusese îndrăgostit de o tânără evreică, care fusese și ea executată. Un alt fost executor, Mihail Ivanov, originar din raionul Starorus, a fost prins în încercuire și, capturat fiind, a acceptat să colaboreze cu ocupanții. S-a întors în satul său, devenind jandarm, iar mai târziu s-a alăturat unui batalion de represiune.
Pe conștiința lui apasă zeci de partizani și civili executați. După război, s-a ascuns mult timp, mutându-se din oraș în oraș, a locuit în regiunea Minsk, în Leninabad, în Celiabinsk și în regiunea Arhanghelsk. Pretutindeni se prezenta drept participant la Marele Război pentru Apărarea Patriei.