Fiind un personaj controversat și cu un nume parcă predestinat, Vlad III Dracula, cunoscut ca Țepeș, a căpătat faima mondială, în mare măsură, datorită scriitorului Bram Stoker și romanului său Dracula, care a apărut în anul 1897.

De atunci, Dracula și Transilvania, tărâmul care adăpostește misteriosul castel plin de fantome și vampiri undeva în mijlocul pădurilor întunecoase, a devenit subiectul a peste 750 de filme, documentare și nuvele.

Există multe legende pe această temă. Una dintre ele spune că transformarea lui Vlad Țepeș în Contele Dracula, însetat de sânge, se datorează faptului că, potrivit obiceiului din acea vreme, învingătorul unei lupte își potolea setea bând sângele celor învinși.

Însă, de unde provine numele notoriu al lui Vlad III Dracula și de ce a fost poreclit Vlad Țepes?

Vlad III Dracula a fost domnul Țării Românești de trei ori în anul 1448, 1456-1462 și 1476.
Tatăl său, pe nume tot Vlad, fusese primit în Ordinul Dragonului de către regele Ungariei Sigismund de Luxemburg. Acest ordin poate fi comparat cu cel al Cavalerilor de Malta sau cu cel al Cavalerilor Teutoni.

Simbolul Ordinului era un dragon, iar Vlad era atât de mândru că făcea parte din acest ordin de cavalerie, încât, o dată ajuns domn al Țării Românești, a pus să bată pe monede și să sculpteze, ca o emblemă a lui, acel dragon – de unde în popor i s-a zis Vlad Dracul, adică Dragonul. Drept urmare, și fiul lui, Vlad III a primit porecla Vlad Dracula.

Porecla de Țepeș i s-a atribuit domnitorului de pe urma execuțiilor frecvente prin tragere în țeapă pe care le ordona. Cunoscut pentru intoleranța și cruzimea sa, Vlad era în același timp respectat de supușii săi pentru campaniile de luptă împotriva turcilor. Era respectat atât ca luptător, cât și ca voievod ce nu tolera nedreptatea. Se zvonea că Vlad a tras în țeapă mii de mii de oameni, iar într-o luptă cu sultanul Mahomed II, cuceritorul Constantinopolului a îndrăznit să atace tabăra sultanului, lăsând în urma sa o pădure de țepi în care atârnau leșurile turcilor prinși în luptă. Cronicarii contemporani au vorbit de groază și de un fel de admirație a sultanului pentru un domn în asemenea fapte.