Ana Aslan se naște în 1897 într-o familie de intelectuali brăileni. După ce tatăl ei moare în 1910, familia se mută la București, unde tânăra Ana studiază la Școala Centrală. Decide, în pofida împotrivirii mamei sale, să se înscrie la Facultatea de Medicină – și face chiar greva foamei pentru a-i demonstra mamei hotărârea de a-și urma visul. Urmează cursurile de medicină în anii 1915-1922, iar în perioada refugiului la Iași din Primul Război Mondial lucrează în spitalele militare îngrijind răniți.
După absolvirea facultății, Ana Aslan devine preparator la clinica din București condusă de profesorul Daniel Danielopolu, care îi devine mentor, și își începe studiile de doctorat. În următorii ani, Ana Aslan va lucra la spitalul Filantropia, la Institutul Clinico-Medical al Facultății de Medicină, la Clinica Medicală din Timișoara și la Spitalul CFR. După Al Doilea Război Mondial, preia șefia Secției de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București, moment în care își începe propriu-zis cariera în gerontologie. Din 1952 devine director al noului Institut de Geriatrie, primul de acest gen din lume.
În 1952 prepară vitamina H3, cunoscută sub numele de Gerovital, un medicament menit să întârzie procesul de îmbătrânire. În următoarele trei decenii, tratamentul cu Gerovital H3, brevetat de Ana Aslan, avea să devină cunoscut în întreaga lume.
Începând cu anii ’60, clinica Anei Aslan de la Otopeni devine o destinație extrem de căutată de către celebritățile lumii. Numeroși actori și șefi de stat călătoreau în România sau se întâlneau cu doamna dr. Ana Aslan în străinătate și urmau tratamentul ei cu Gerovital. I-au fost pacienți Nikita Hrușciov, Salvador Dali, Charlie Chaplin, Charles de Gaulle, Tito, Mao Zedong, Regele Arabiei Saudide, Aristotel Onassis și mulți alții.
Clinica Anei Aslan aducea în România comunistă venituri de până la 17 milioane de dolari anual. Succesul ei a atras însă atenția și invidia autorităților comuniste, mai ales din partea Elenei Ceaușescu, care era, se pare, deranjată de popularitatea Anei Aslan.
La începutul anilor ’80, statul comunist i-a intentat chiar un proces doamnei dr. Aslan din cauza căminului pentru bătrâni pe care aceasta îl conducea – mai precis, din cauza faptului că dr. Aslan făcea această muncă benevol, fără a cer bani bătrânilor pe care îi ajuta, lipsind astfel statul de veniturile care i s-ar fi cuvenit. Este posibil și ca autoritățile comuniste să fi acționat în felul acesta deoarece printre persoanele ajutate de doamna dr. Aslan se numărau mulți membri ai vechilor familii „burgheze”, precum Catargiu, Șutu sau Ghica. După câțiva ani de luptă în justiție, Ana Aslan a câștigat în cele din urmă procesul cu statul, cu un an înaintea morții sale.
De-a lungul vieții, Ana Aslan a primit numeroase premii și distincții internaționale: Premiul internaţional şi medalia „Leon Bernard”, acordată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru contribuţia adusă la dezvoltarea gerontologiei şi geriatriei; a fost Profesor Honoris Causa și Doctor emerit al Universităţii Braganza Paulista, din Brazilia și membră a multor academii și societăți științifice sau medicale din lumea întreagă, precum Academia de Științe din New York.
