Constantin Brâncuși (1876-1957) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.

Copil de țăran din Hobița Gorjului, mai mult cioban decât școlar, viitorul părinte al sculpturii moderne abstracte trăiește în natură, înconjurat de formele arhaice de viață ale Olteniei natale. Cioplește lemnul ca să deslușească taine ale materiei și deopotrivă ca să dea noi înțelesuri acesteia. 

La Târgu Jiu, Slatina sau Craiova, unde ajunge în căutare de lucru (ucenic într-o vopsitorie, argat la un băcan, apoi la un cârciumar) își continuă dialogul cu lemnul. Înțelege că nu e de ajuns să lucreze singur, neîndrumat, neșcolit. Avea 18 ani când s-a înscris la Școala de Arte și Meserii din Craiova. În prealabil a trebuit însă să învețe să scrie și să citească. 

Aceeași chemare spre perfecțiune îl îndeamnă să călătorească. Drumul și șederea la Viena și le-a plătit ca cioplitor în lemn. Căci opțiunea lui era făcută: avea să fie sculptor. Așa intră în Școala de arte Frumoase din București. Simte însă nevoia să-și lărgească orizontul, să ia contact cu lumea artistică occidentală, să vadă creațiile atât de controversate ale lui Auguste Rodin, în jurul cărora discutau, pătimași, „avangardiștii” și „academiștii”. 

Călătorește în Germania și ajunge la Paris unde se înscrie la École des Beaux-Arts. Este elevul lui Antonin Mercié, iar în 1906 are prima expoziție personală în capitala Franței. Influența lui Rodin e sesizabilă în această creație de început, după constatarea specialiștilor.

Prima sa lucrare reprezentativă a formelor abstracte ce îi vor caracteriza opera este Rugăciunea, sculptură funerară realizată la comanda unui buzoian. Lucrează și expune în țară (la Salonul Tinerimii Artistice din București) și la Paris. 

În 1908 execută Sărutul, ca prim experiment de rafinare a formelor; el va fi deja urmat de alți artiști de avangardă ca italianul Modigliani. Din 1910 începe să sculpteze forma ovoidală în bronz Muza adormită, iar peste doi ani, Măiastra, pasărea în zbor, devine o emblemă a creației sale; a cunoscut 28 de variante – toate caracterizate printr-o șlefuire a bronzului dusă până la ultimele consecințe. 

În 1913 e prezent pentru prima dată în America. Expune la New York, Boston și Chicago. Piesa de greutate a fost bustul stilizat intitulat Domnișoara Pogany. Acolo avea să deschidă expoziții în mai multe rânduri, să găsească cumpărători ai operelor sale. 

Primul Război Mondial îl marchează pe sculptor în mod dramatic și transfigurează artistic emoția sa în ceea ce va rămâne piesa de referință în spațiul românesc, Coloana Infinitului sau Coloana fără sfârșit (inaugurată în 1937, alături de Poarta Sărutului și Masa Tăcerii). Ultima sa lucrare, Țestoasa zburătoare, datează din 1943.

Cetățean francez din 1952, Constantin Brâncuși a oferit țării de adopție atelierul său (cu 80 de sculpturi), restaurat astăzi și aflat în vecinătatea muzeului Beaubourg (Centre Pompidou).

Una dintre cele mai cunoscute opere este „Coloana Infinitului”, care face parte din trilogia Ansamblului Monumental din Târgu Jiu, compus din Coloana Infinită, Poarta sărutului și Masa tăcerii. Coloana are o înălțime de 29,35 metri. Comuniștii au încercat să dărâme Coloana pe motiv că „e lipsită de importanță” și pentru că aveau nevoie de fier.
În România receptarea operei sale s-a făcut cu destulă rezervă, complexul de la Târgu Jiu fiind admirat, dar prea puțin înțeles. Regimul comunist l-a tratat ca transfug și doar copleșitoarea faimă internațională a făcut ca numele lui să nu fie interzis în România.