Câteva secole, Rusia a fost dependentă de puternicul stat mongol — Hoarda de Aur. Până la mijlocul secolului al XV-lea, când acesta s-a dezintegrat în mai multe hanate turco-tătare.
În timp ce printre tătari aveau loc lupte interne, statul centralizat rus creștea și se întărea. Odată ce a dobândit forță, a intrat într-o luptă mortală cu acestea:
Mulți ani, Hanatul Kazanului a efectuat raiduri asupra pământurilor rusești. În 1487, marele cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea, a cucerit Kazanul și a stabilit temporar un protectorat asupra hanatului. Totuși, doar nepotul său, țarul Ivan al IV-lea cel Groaznic, a reușit să înfrângă definitiv acest vechi inamic în 1552.
Imediat după Kazan, a venit rândul Hanatului Astrahan. Conducătorii săi simțeau pericolul din partea Moscovei și căutau ajutor la Hanatul Crimeei și la Imperiul Otoman. În ciuda acestui fapt, în 1556, hanatul a fost ocupat și desființat de trupele rusești.
Cucerirea Hanatului Siberiei a început la inițiativa negustorilor Stroganov — tătarii devastau posesiunile acestora din Ural. Ei au finanțat expediția armatei cazacilor conduse de atamanul Ermak.
În 1582, Ermak a cucerit capitala siberiană Kaciak (lângă Tobolsk). După moartea atamanului, treaba sa a fost continuată de voevozii țarului, care până la sfârșitul secolului al XVI-lea au supus definitiv hanatul.
Crimeea a fost cel mai puternic dintre fragmentele Hoardei de Aur. Tătarii jefuiau regulat pământurile rusești și capturau oameni în sclavie, iar în 1571 au ars chiar Moscova.
Hanurile se simțeau în deplină siguranță pe peninsulă. În plus, erau sub protecția Imperiului Otoman. Soarta Crimeei a fost decisă în războaiele de succes ale Rusiei cu turcii din secolul al XVIII-lea.
În 1736, trupele rusești au pătruns pentru prima dată pe peninsulă și au ars chiar capitala hanatului, Bahcisarai. În 1774, Rusia a obținut independența hanatului față de turci, iar în 1783 l-a anexat la teritoriile sale.