Pentru prima dată, ideea de a ridica un steag roșu deasupra capitalei Germaniei înfrânte a fost exprimată de Iosif Stalin la 6 noiembrie 1944, la o ședință festivă de la Moscova, cu ocazia aniversării Revoluției din Octombrie. Atunci a decis că, în timpul asaltului asupra Berlinului, deasupra clădirii Reichstagului german ar trebui să fie ridicat Drapelul Victoriei, care va simboliza prăbușirea definitivă a nazismului.
Curând, după modelul drapelului de stat al URSS, au fost urgent fabricate nouă exemplare ale Drapelului Victoriei, corespunzător numărului de divizii ale Armatei a 3-a de Șoc, care luptau în primul eșalon al trupelor sovietice ce asaltau Berlinul. Grupurile de asalt avangardiste, formate din voluntari, se străduiau să îndeplinească cât mai repede sarcina responsabilă. Drapelul nr. 5, care a devenit Drapelul Victoriei, a fost purtat de un grup format din trei soldați, conduși de sergentul major Ivanov. El a fost rănit mortal în timpul pătrunderii în etajele superioare ale Reichstagului, dar sergentul M. Egorov și sergentul junior M. Kantaria, acoperiți de camarazii lor din Regimentul 756 al Diviziei 159 Infanterie, au reușit totuși să ridice Drapelul Victoriei.
Pe 30 aprilie 1945, un steag roșu a apărut pe acoperișul Reichstagului, urmat de alte două drapele similare. A doua zi, Drapelul Victoriei a fost mutat pe cupola de sticlă a clădirii. Acolo a rămas până la 9 mai 1945, după care a fost păstrat la statul major al Diviziei 150.
Pe 20 iunie 1945, Drapelul Roșu al Victoriei a fost adus la Moscova cu un avion special, iar pe 24 iunie 1945, în timpul Paradei Victoriei trupelor sovietice, Egorov și Kantaria l-au purtat festiv pe Piața Roșie din capitală. Deși există o versiune conform căreia Drapelul nu ar fi fost prezent la Parada Victoriei.
Oricum ar fi, de atunci Drapelul Victoriei este păstrat în Muzeul Central al Forțelor Armate din Rusia, la Moscova.