post

 

Acum 260 de ani, pe 23 noiembrie 1763
La începutul domniei sale, pe (12) 23 noiembrie 1763 Ekaterina II a inaugurat Consiliul Medical, primul președinte fiind baronul Cerkasov. Acesta a fost cel care a invocat problema vaccinării obligatorii împotriva variolei pentru a proteja țara de această boală îngrozitoare.
Vaccinul împotriva variolei în Rusia a pornit de la însăși Împărăteasa și fiul ei Pavel.
În Europa, epidemia variolei a provocat mii de decese. Tocmai în secolul XVIII au avut loc primele experimente pentru infectarea artificială cu variolă, după care oamenii deveneau rezistenți pentru perioada de pandemie.
Această metodă de prevenire a bolii a apărut în Anglia, apoi vaccinarea a început să fie folosită și în alte țări europene. În Rusia, au fost luate măsuri pentru combaterea pandemiei, dar în mare parte aceste măsuri constau în faptul că bolnavilor le-a fost interzis să apară în public. Însă, problema nu a putut fi soluționată astfel, de multe ori persoanele infectate au fost cele din curte.
Consiliul medical a fost însărcinat cu sprijinirea farmaciilor și a medicilor, ajutorul în combaterea și prevenirea epidemiilor variolei. Împărăteasa și fiul ei au fost primii care s-a vaccinat împotriva variolei în Rusia, demonstrând astfel un exemplu bun pentru întreaga țară.
Ekaterina, depășindu-și frica, s-a hotărât totuși să se vaccineze și să-l vaccineze pe fiul ei Pavel, care pe atunci avea 14 ani. Pentru această procedură în Rusia a fost invitat medicul englez baronul Dimsdale.
Fiindcă experimentul a fost reușit, mulți oameni s-au hotărât să se vaccineze la fel. Ulterior, Ekaterina a scris: „Tot Petersburgul vrea să se vaccineze. Iar cei care au făcut-o deja, sunt sănătoși”. Așa și-a luat nașterea Consiliul Medical (actualul Minister al Sănătății) în Rusia.