post


Paiul este o bucată de tub cu care se sorb unele băuturi cu scopul de a le înghiți. Inițial, paiele pentru cocktailuri erau produse din fân, adică tulpini uscate fără ramificații ale plantelor din familia gramineelor – pai de grâu, de unde provine numele acestui „dispozitiv”.
Potrivit legendei, primul pai artificial pentru cocktailuri a fost confecționat de antreprenorul american Marvin Stone, șeful fabricii de producția muștiucurilor de țigări din hârtie. Într-o zi a stat îngândurat și s-a gândit la starea proastă a afacerii sale, bând un cocktail cu un pai de grâu. Unele fibre ale paiului s-au descompus și au rămas în dinții lui Marvin, ceea ce l-a enervat până la culmea.
Atunci a luat o fâșie de hârtie, a înfășurat-o în jurul unui creion, a lipit-o cu lipici și a dat-o jos de pe creion. Ceea ce i-a ieșit a fost un pai de hârtie mult mai confortabil pentru sorbitul cocktailului. Însă, avea un dezavantaj: Stone trebuia să bea cocktailul foarte rapid fiindcă hârtia se înmuia rapid. Atunci acesta a început să-și dezvolte invenția și timp de câteva zile a încercat să găsească vreo soluție. A găsit-o când a văzut un timbru (în această perioadă, în SUA timbrele au fost produse din hârtia Manila, în a cărei compoziție era și cânepa Manila, de aceea hârtia a fost extrem de rezistentă). Tocmai din acest material Stone a început să-și producă paiele. A considerat și diametrul paiului astfel încât nu se putea sorbi, să zicem, o sămânță de lămâie.
Unii dintre primii care au apreciat noua invenție, în afară de baruri și restaurante, au fost spitale, fiindcă medicii puteau să dea lichide bolnavilor paralizați fără să verse lichidul sau să recurgă la paie de sticlă care trebuiau sterilizate și se spărgeau deseori. Paiele flexibile erau de neînlocuit.
Deși paiele au devenit astăzi o parte firească a vieții noastre, sunt mult mai creative datorită designerilor care le-au făcut de diferite dimensiuni, forme, culori și le-au decorat. Paiele se folosesc nu numai pentru diverse băuturi alcoolice sau nealcoolice, ci și se bucură de popularitate în rândul oamenilor creativi care fac diverse decorațiuni, proiecte artistice și compoziții.