post
post
post
post
post
post
post

Aici nu sunt nici cărți cu băuturi, nici meniuri, nici chelnerii. Doar tărie, autoservire și mese înalte de bar.
Așa-numitele bodegi de votcă reprezintă un fenomen exclusiv sovietic. Acestea sunt cantine speciale într-un format spartan. S-au specializat în băutura alcoolică tare, în acestea s-au servit sandvișuri ca aperitiv. Odinioară, bodegile s-au dovedit a fi o formă de „recreere culturală” accesibilă oamenilor de rând.
„Domnii care au băut țuiculiță pe scară, ca revoluționarii care se adunaseră în subteran sau la o căsuță ciupercă vopsită pe un teren de joacă, puteau acum să intre într-o unitate potrivită ocaziei, să toarne câte un pahar și să mănânce un sandviș ca inteligenții. Acesta nu era nici măcar un vis la acea vreme”, a scris ziaristul Leonid Repin în „Povestiri despre Moscova și moscoviți în toate timpurile”.
Primele bodegi au fost deschise în URSS la Moscova în anul 1954. Potrivit istoricului Moscovei Alexander Vaskin, aceasta a fost o strategie politică a noului șef de stat, primul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov. Trebuia să câștige rapid dragostea oamenilor și autoritate.
„Ideea de a deschide bodegi la Moscova nu a fost doar una bună, a fost fantastică! După ce a fost creat un lanț de magazine de vinuri, partidul și guvernul au arătat o preocupare remarcabilă pentru sănătatea oamenilor și pentru petrecerea timpului liber cultural al acestora”, a scris Leonid Repin.
Bodegile au fost concepute pentru a „cultiva” iubitorii de băutura alcoolică, astfel încât să nu o bea în locuri publice. Însă alte locuri au devenit un refugiu pentru cetățenii care nu și-au putut găsi un loc în URSS postbelică.
„La colțul dintre străzile Maiakovskaia și Nekrasov din Leningrad, era o bodegă îngrozitoare plină de invalizi fără picioare. De acolo mirosea a un fel de piele de oaie umedă, nenorocire, țipete, lupte, era o bodega înfricoșătoare de după război. Se pare că oamenii au fost îmbătați în mod deliberat, aceste cioturi, aceste cârje, foști ofițeri, soldați, sergenți. Autoritățile nu au găsit o modalitate de a îngriji și de a găsi ocupație pentru acești oameni, iar aceasta a fost una dintre căile de ieșire”, a spus scriitorul Valeri Popov.
Au turnat votcă, vin de porto, lichioruri, uneori vin, coniac în pahare. Fiecare pahar a fost servit cu un aperitiv modest, un sandviș cu cârnați, brânză, ou, hering sau șprot. Pe sandviș, care trebuia să aibă o sută de grame, erau patru șproți.
„A fost o singură inconveniență: după un pahar ai vrut să bei mai mult iar de sandvișuri cu șproți deja te-ai săturat. În general, s-a dovedit așa: domnii stau în picioare, toarnă pahar după pahar, iar din sandvișuri au asamblat Turnul din Pisa”, și-a amintit Repin.
În bodegi nu erau mese sau chelneri. Clienții se aliniau, preluau comenzi simple de la barman, apoi se retrăgeau la mesele de la bar.
„Acestea sunt niște locații extraordinare: miros de votcă, țigări, numai bărbați și fără beția obișnuită a berăriilor, fără conversații necăjitoare și persistente. A turnat un păhărel, a mâncat un sandviș, foarte decent, scurt”, a scris scriitorul și publicistul sovietic Daniil Granin despre bodegi.
Simplitatea presupunea prețuri mici, astfel încât orice cetățean își putea permite să stea la un pahar de vin între timp. Iar prețurile și sandvișurile erau aceleași în întreaga Uniune Sovietică, își amintește Alexander Vaskin.
„Prețurile sunt de nimic, liniște, ordine. Totul e făcut în tăcere, cu demnitate. Ai făcut cu mâna și ai alergat mai departe, acasă, în vizită, la Filarmonică”, descrie istoricul din Sankt Petersburg Lev Lurie meritele unității.
„Un muncitor de fabrică și un jurnalist, un inginer și un instalator ar putea fi egali într-o bodegă. Nu a fost doar un club de interes pentru bărbați, ci și un loc care atrage diferiți oameni. A fost posibil să se efectueze anchete sociologice și să studieze structura societății acolo”, crede Alexander Vaskin.
Și statul a studiat. După cum notează Lev Lurie, în anii 1950, aproape jumătate din cazurile politice au fost inițiate din cauza liberei gândiri în bodegi.
„Magazinul de băuturi a rămas un refugiu pentru lucrătorii intelectuali calificați, care au determinat imaginea socială a orașului: bărbați serioși, întreținătorii familiei - pescuitul, plimbările pe stadionul Kirov, vacanțe într-un dispensar din fabrică sau într-o grădină. Aceste locuri de sfârșit de tură au jucat același rol ca și pub-urile din Anglia”, scrie acesta.
Bodegile de astăzi
În 1985, secretarul general al Comitetului Central al PCUS Mihail Gorbaciov a inițiat o campanie anti-alcool. Faza activă a durat doi ani. Țara a redus producția și vânzarea de alcool tare. Au avut de suferit și bodegile.
Următoarea lovitură pentru ele a fost prăbușirea Uniunii Sovietice. Formarea lanțurilor de restaurante din țară, apariția unor noi formate de alimentație publică au atribuit bodegilor rolul de unități „nostalgice” cu un public îmbătrânit, dar fidel.
„Bodegile nu au fost refăcute, nu au dispărut nicăieri. Au rămas, la fel ca și coloanele rostrale, „Zenitul” și nopțile albe din Sankt Petersburg, fără să-și schimbe funcția. <...> Vârsta medie a vizitatorilor este aproape de pensionare, aproape toți acești oameni au fost crescuți încă din copilărie cu imaginea simplă și dură a bodegilor. Toți cei care au băut mult au murit, nu au supraviețuit anilor 1990. Au mai rămas veterani experimentați care își cunosc norma și sunt obișnuiți cu băutura „culturală”, caracterizează Lev Lurie situația din Sankt Petersburg.
Acesta subliniază că tocmai în capitala nordică bodegile și-au păstrat popularitatea: aici, după cum crede Lurie, sunt mai multe decât la Moscova, dar vechilor unități le este greu să atragă un nou public.
„Bodegile nu sunt susceptibile de stilizare. Au avut loc mai multe încercări de a crea ceva de acest gen pentru un public mai tânăr și solvabil. Toate au eșuat. Tinerii beau mult mai puțin decât tații și bunicii lor, nu le place votca. Hipsterii locali preferă să ia o „shot” într-un bar la modă undeva pe strada Dumskaia sau Fontanka. Și adevărații cunoscători ai genului nu au ajuns la noile unități, este scump. Bodegile sunt încă în viață, dar încet-încet se sting împreună cu clienții lor, ca reviste groase sau jocul domino în fața blocului”, conclude petersburghezul Lurie.
La Moscova, Sankt Petersburg sau orice alt oraș din Rusia, nu este nicio problemă să găsești o bodegă: unități de acest format continuă să se deschidă. Cu toate acestea, nu toți proprietarii aderă la principiile bodegilor vechi, democrație, simplitate, ieftinătate. Și stilizat în stilul URSS ca interior și meniu, bodega cea nouă va corespunde în continuare realităților moderne de restaurante.
Moștenirea autentică de bodega sovietică este ascunsă sub semne discrete, la subsol, vizitate de oamenii „lor”. Este ieftin și amuzant, deloc la modă, dar autentic. Doar că au pus mese și scaune simple.