Braniști, câmpii și mlaștini întinse pe zeci de kilometri, curiozități turistici, abundența de diferite păsări care se simt în largul său, așezări de vechi-credincioși care au fugit din Rusia în secolele XVII și XVIII... Toate acestea se află în Estonia – o țărișoară de la granița cu regiunea Leningrad.
„Aici se simte spiritul rusesc. Aici miroase a Rusia”, m-am gândit întruna, descoperind acest teritoriu estonian denumit Priciudie.
De-a lungul lacului Ciudskoie, de la orășelul Mustvee prin satele Kasepää, Kallaste, Kolkja, Varnja, Raja până la Tartu se întinde vechea autostradă a Sankt Petersburgului în care bisericile vechilor credincioși se află la o distanță de câte 3-5 km.
Acest teritoriu mic în comparație cu Rusia nemărginită era cândva locuit aproape în întregime de vechi-credincioși din Pskov, Novgorod și gubernia Tver, care au fugit de acolo pentru a nu se supune reformei bisericești din secolul XVII. Pescarii și agricultorii nu s-au lăsat bătuți nici pe meleagurile străine și s-au ocupat de ceea ce au știu cel mai bine.
Așadar, în Estonia au apărut oameni „ciudați” care s-au integrat cu timpul în viața locală. Timp de sute de ani ei locuiesc aici, aproape de granița cu patria strămoșilor lor. S-au autoeliminat din istoria Rusiei și au început o viață nouă, mult mai simplă în comparație cu cea a rușilor apropiați de ei spiritual, care erau persecutați și forțați să renunțe la convingerile lor.
Biserica vechilor credincioși de la Tartu este bine îngrijită, în jurul ei este un teritoriu confortabil care este mereu plin de enoriași în zile de sărbători și duminica...
Vechi-credincioșii care și-au început viața de la zero aici, au avut succes și au completat mai multe pagini din letopisețul Estoniei. S-au adaptat pe aceste teritorii, și-au stabilit ordinea și regulile. Deși acest „colț al Rusiei” pe marginea Europei există și astăzi, se diferă considerabil de „averile” adepților religiei de dinainte de răscoală de pe teritoriul Federației Ruse.
La Priciudie, oamenii își amintesc de iernile aspre, așa că se aprovizionează din timp cu lemne, majoritatea bisericilor sunt încălzite cu cuptorul.
În Estonia termenul „vechi-credincioși” nu este în uz fiindcă se crede că acesta are un sens prea restrâns și limitează esența credinței lor la ritualuri, ceea ce nu este chiar așa. Aceștia se numesc „creștini ortodocși pe rit vechi”.
Ei se roagă fără preoți, de aici provine și porecla lor „fără de popi”, sunt liberi în măsură în care pot face decizii la nivelul comunei fără să fie nevoie de aprobare din partea Uniunii. De aceea, unii dintre ei sunt deschiși pentru oaspeți. Statul îi promovează la maxim.
La începutul noului mileniu, în Estonia a fost realizat un program de dezvoltare a regiunilor. Autoritățile și-au dat seama că fiecare localitate are nevoie de propriul „magnet” pentru turiști. O mlaștină cu un traseu pentru drumeții, stânca Türisalu, satul pescarilor de pe malul Mării Baltice, era clar că toate acestea nu sunt de ajuns. Așa a apărut „Drumul cepei” – un drum lung de 100 de km pentru călători care vor să se familiarizeze mai îndeaproape cu Estonia. Drumul se întinde de-a lungul lacului Ciudskoie și traversează sătucuri ai căror locuitori se ocupă de cultivarea, după cum se spune, a cepei unice.
Atunci autoritățile estoniene și-au adus aminte de bisericile vechilor credincioși. Au aranjat indicatoare pentru obiective turistice. La început, însă, au depus o cerere la Uniunea comunelor vechilor credincioși pentru a-i afla părerea despre această inițiativă.
Aici lacul Ciudskoie este în toată splendoarea sa. Nu se poate spune, însă, că are un aspect unic. Toate pădurile și câmpiile din apropiere sunt pline de păsări, paradisul ornitologului!
În curând, autoritățile și-au dat seama că ideea de a atrage turiști cu ceapa unică, pește afumat și vechi-credincioși s-a dovedit eficientă. Dacă rușii se bucură de o posibilitate de a întâlni vechi-credincioși la tot pasul, de la Moscova până la cele mai îndepărtate zone ale țării, atunci europenii cunosc prea puțin despre acești oameni și sunt gata să plătească oricât pentru a-i cunoaște, a vorbi și a face o poză cu ei.
„Organizăm multe evenimente pentru generații mai tinere în Estonia, copiii învață totul de la început”, spune Varunin. „Sunt copii care nu știu cum se coace pâinea, nu este o glumă. N-au văzut niciodată un cuptor în care se rumenesc pâinile, nu știu cum se cos hainele, nu sunt obișnuiți cu munca fizică”.
Poate, de aceea taberele pentru copii la comune ale vechilor credincioși se bucură de atâta popularitate? Ziua începe și se încheie cu o slujbă bisericească, iar între acestea programul copiilor nu presupune niciun minut liber: ore de limba slavonă bisericească și lucru manual, copiii învață să împletească brâuri, să coasă cămăși, învață despre procesul de aurire și caligrafie. Vechi credinciosul ereditar Varunin are ce să le povestească generațiilor tinere.
„Vechi-credincioșii tineri sunt oameni obișnuiți, precum și restul oamenilor. Important este să plantăm semințe acum, precum au făcut-o părinții și bunicii noștri. Peste mulți ani, ele vor încolți!”