Acum 117 ani, pe 8 octombrie anul 1906 scriitorul rus Lev Tolstoi a renunțat la premiul Nobel.

După ce a aflat că Academia Rusă de Științe l-a nominalizat pentru premiul Nobel pentru literatură în anul 1906, pe 8 octombrie anul 1906 Lev Tolstoi a trimis o scrisoare scriitorului și traducătorului finlandez Arvid Jarnefelt.

În această scrisoare Tolstoi i-a cerut prin intermediul colegilor săi suedezi „să facă astfel încât acest premiu să nu-i fie acordat”, fiindcă „dacă s-ar întâmpla acest lucru, mi-ar face o mare neplăcere să renunț”.

Jarnefelt i-a îndeplinit rugămintea așa de delicată, așa că premiul i-a fost acordat poetului Giosuè Carducii, al cărui nume este acum cunoscut doar criticilor literari italieni.

Tolstoi a fost foarte mulțumit că premiul Nobel nu i-a fost acordat lui. A scris: „În primul rând am scăpat de o mare dificultate ce să fac cu acești bani, care, precum orice alți bani, după cum sunt convins, aduc doar răul; în al doilea rând, m-am bucurat de cinste și mi-a făcut mare plăcere să aud cuvinte de simpatie din partea oamenilor, deși necunoscuți dar profund respectați de mine”.

Probabil, din punctul de vedere al pragmatismului, al realității de astăzi, și pur și simplu al psihologiei majorității persoanelor, gândurile și acțiunile lui Tolstoi reprezintă un pur paradox. „Banii este un rău”, însă cu acești bani ar fi putut face atâta bun, într-un sfârșit îi putea da țăranilor, celor aflați în situație precară. Sunt multe feluri de a-i folosi din punctul de vedere al omului de azi.

Însă, logica geniului nu corespunde cu niciuna dintre ele. Probabil, di motivul că a fost un geniu? Sau a fost un geniu și de aceea a avut o gândire așa de paradoxală...