post

Trei dosare penale au fost intentate de către poliția letonă împotriva bărbaților care au sărbătorit Ziua Marinei Militare Ruse, relatează Alexei Stefanov pe canalul său de Telegram. Aceștia sunt acuzați de utilizarea în locuri publice a simbolurilor menite să „celebreze regimuri totalitare” și „agresiunea militară și crime de război”.

Așa numită de către naționaliștii locali „situația urgentă” a avut loc la Viļaka, un orășel la granița cu Rusia unde locuiește populația vorbitorilor ruși. În data de 30 iulie s-a raportat că pe străzile orașului s-a plimbat un grup de bărbați „în uniforma militară rusească cu stele”. Regizorul Viesturs Kairišs a declarat că după ce a devenit martor al acestei situații „a rămas traumatizat moral”.

Cele întâmplate au stârnit reacții aprinse, care au rezultat în depunerea dosarelor penale.

După cum a relatat Russki Mir, locuitorii Letoniei au început să primească amenzi pentru felicitări de Ziua Victoriei peste câteva luni după sărbătoare. După 9 mai poliția letonă a intentat dosare penale împotriva locuitorilor Letoniei care au postat urări de bine de Ziua Victoriei pe rețelele lor de socializare. De asemenea, oamenii au primit notificări de pedepse specifice.