post
post
post
post

Avionul Airbus A320 al companiei aeriene din Ural, care opera un zbor din Soci la Omsk dimineața pe 12 septembrie, a efectuat o aterizare urgentă pe un câmp de grâu în raionul Ubinski al regiunii Novosibirsk (Rusia). Pe bordul aeronavei au fost 161 de pasageri și 6 membri ai echipajului. În urma incidentului nu a murit nimeni. Unii pasageri au suferit vânătăi, doi pasageri au avut hipertensiune arterială.
Avionul a aterizat pe un câmp la 9:44 (ora locală). Inițial, mijloacele de informare în masă au anunțat că avionul a întrerupt aterizarea pe aeroportul din Omsk, a trimis un semnal de urgență, a luat altitudine și s-a îndreptat spre Novosibirsk.
Ulterior, serviciul de presă al autorităților regiunii Omsk, cu referire la informațiile furnizate de procuratura pentru transport local, a raportat că avionul a întâmpinat o problemă tehnică la sistemul hidraulic, iar piloții au presupus că această problem ar fi afectat și sistemul de frânare. Din acest motiv echipajul a luat decizia să aterizeze de urgență la Novosibirsk unde pista de aterizare este mai lungă.
Din cauza unui vânt puternic și a trenului de aterizare deja scos care nu putea fi închis, a crescut consumul de combustibil, căpitanul de avion a considerat că ar putea să nu aibă destul combustibil pentru aterizare la Novosibirsk.
„Căpitanul a luat decizia de a ateriza pe un teren ales la loc, pe un câmp cu trenul de aterizare scos, ceea ce a și realizat cu succes”, a rezumat Serghei Skuratov, șeful companiei aeriene.