post
post
post
post
post
post
post
post
post
post
post
post
post
post
post

Acum 56 de ani, pe 15 octombrie în anul 1967 a avut loc o inaugurare solemnă a ansamblului de monumente „Eroii Bătăliei de la Stalingrad” la Kurganul lui Mamai.
Kurganul lui Mamai este o înălțime pe malul drept al râului Volga, situată aproape în centrul orașului Volgograd (anterior – Stalingrad) și în același timp este principala înălțime din Rusia, un loc sfânt pentru mulți oameni. Aici, la Înălțimea 102 (așa cum acest loc a fost denumit în hărți militare ale acestor timpuri) în anii Marelui Război de Apărarea Patriei în timpul Bătăliei de la Stalingrad s-au desfășurat lupte aprige, soldații sovieticii au luptat până la ultima suflare. Kurganul lui Mamai a fost un punct tactic important în sistemul apărării frontului de la Stalingrad, fiindcă acesta permitea celui care a urcat pe el să controleze tot orașul, podurile și teritoriile de peste Volga.
De atunci Kurganul lui Mamai este vestit în toată lumea ca fiind un teren de cele mai violente lupte din timpurile Celui de-al Doilea Război Mondial, unde a avut loc o schimbare radicală a acțiunilor militare. În acest loc astăzi se află ansamblul de monumente „Eroii Bătăliei de la Stalingrad”, cel mai mare și impunător complex memorial dedicat victoriei trupelor sovietice în Marele Război pentru Apărarea Patriei.
Luptele pentru această înălțime au durat 135 de zile din cele 200 de zile ale Bătăliei de la Stalingrad, terenurile Kurganului au fost răscolite de bombe, proiectile, mine. După sfârșitul luptelor, aici au fost înmormântați soldații sin tot orașul, în total în jur de 34.5 de mii de persoane. Tot atunci a apărut ideea de a construi un monument care să comemoreze marea bătălie și apărătorii Patriei căzuți aici.
În ianuarie 1958 Consiliul Miniștrilor URSS a hotărât construirea unui monument, în mai 1959 au început lucrările de construcție care s-au desfășurat intens. Însă, pentru realizarea ansamblului a fost nevoie de ani de zile din cauza dimensiunilor și a complexității compoziției. S-au desfășurat săpături și în tocmai în acest loc pentru prima dată a fost folosit betonul armat.
Inaugurarea solemnă a ansamblului de monumente istoric cultural „Eroii Bătăliei de la Stalingrad” la Kurganul lui Mamai a avut loc pe 15 septembrie 1967.
Acest complex la Kurganul lui Mamai din Volgograd este o construcție inginerească și un ansamblu arhitectural sculptural unic, unit printr-o idee comună. Suprafața totală este de 26 ha, iar lungimea acestuia este de 1.5 km. Compoziția acestuia include verigi arhitecturale care constituie un singur lanț. Acestea merg una după alta, un nivel este înlocuit de următorul nivel, iar odată cu ascensiune se dezvăluie noile elemente ale compoziției.
Elementele principale ale ansamblului de monumente sunt o compoziție introductivă altorelief „Memoria generațiilor”, aleea plopilor piramidali, piața „Celor care au luptat până la ultima suflare”, pereții în ruine, piața Eroilor, zidul-relief de sprijin, piața Doliului cu monumentul „Mama îndurerată”, monumentul „Patria mamă te cheamă!”, cimitirul militar memorial, parcul dendrologic la poalele Kurganului, biserica tuturor Sfinților.
Figura principală și centrul compozițional al ansamblului este monumentul „Patria mamă te cheamă!” care este situat pe o înălțime de 14 metri în care sunt înmormântați rămășițele a 34 505 de soldați, apărători ai Stalingradului. De la poalele Kurganului până la vârful acestuia sunt 200 de scări de granit, numărul corespunde cu cele 200 de zile ale Bătăliei de la Stalingrad.
Sculptura „Patria mamă te cheamă!” uimește prin dimensiunile sale. Este o statuie de o femeie de 52 de metri (se înalță deasupra orașului și poate fi observată de la distanța de zeci de km), în mâna dreaptă aceasta ține o sabie de 33 de metri (14 tone). Monumentul este realizat din beton armat (5500 tone de beton și 2400 construcții de metal), acesta a fost turnat deodată fără ca betonul să se întărească, ca să nu se vadă conectări. Înăuntru sunt 99 de frânghii de oțel care strâng compoziția, camera de supraveghere a stării frânghiilor și o scară. Statuia stă pe un piedestal de 2 metri ca înălțime, dar nu este fixată pe piedestal, stă datorită greutății ei, fără a avea nici o fundație.
În anul 2008 ansamblul de monumente a fost împreunat cu muzeul panoramic „Bătălia de la Stalingrad”, a fost inclus în lista monumentelor federale și a fost redenumit Muzeul-rezervație istoric memorial de stat „Bătălia de la Stalingrad”. În același a devenit o minune a țării, câștigând la finalul concursului “7 minuni ale Rusiei”.
Astăzi complexul istoric memorial „Bătălia de la Stalingrad” este cel mai des vizitat monument din Rusia. În fiecare an peste 3 milioane de ruși și străini vin la Kurganul lui Mamai pentru a vedea cu propriii ochi creația meșterilor sovietici și a aduce omagiul amintirii apărătorilor Stalingradului.