post

Numărul cererilor de înscriere la Festivalul Mondial al Tineretului a depășit 160 de mii, relatează TASS. După cum a spus primul șef adjunct al Administrației Președintelui FR Serghei Kirienko, îmbucurător este faptul că cererile au fost depuse din de peste 180 de țări. Acesta a menționat că perioada de înscriere încă nu s-a încheiat.
Serghei Kirienko a povestit că programul regional al festivalului include 5 trasee de diferite tematici. Participanții vor vizita 30 de orașe ale Rusiei.
Acesta a adăugat că mulți dintre oaspeți ar vrea să viziteze noile regiuni alăturate Rusiei recent. De aceea în program este inclus un traseu care unește Crimeea, Sevastopol, Republica Populară Lugansk. Participanții festivalului vor putea face cunoștință cu localnici pentru a le înțelege motivele, alegerea.
După cum a relatat Russki Mir, Rusia așteaptă cel puțin 20 mii de persoane la Festivalul Tineretului în anul viitor. Festivalul începe la Soci pe 1 martie, participanții se vor aduna la centrul Sirius. Acesta va deveni o platformă pentru comunicarea tineretului din diferite țări ale lumii.
Rusia a găzduit Festivalul Tineretului de 3 ori, însă organizatorii sunt siguri că ediția din anul viitor va fi mai interesantă și plină de evenimente.