post


Acum 147 de ani, pe 18 decembrie 1876, la Petersburg, în piața Kazanskaia a avut loc prima demonstrație politică din Rusia, cunoscută sub numele Demonstrația Kazanskaia. La demonstrație au participat muncitori și studenți. Protestul a fost provocat de creșterea mișcării greviste din țară. Demonstrarea a fost organizată și desfășurată de reprezentanții societăților „Voia poporului” și „Pământul și Voia” și membrii cercurilor muncitorilor. În piață s-au adunat în jur de 400 de persoane.
Discursul revoluționar înflăcărat în fața publicului a fost ținut de studentul Institutului Minier Gheorghi Plehanov, viitorul teoretician și propagator al marxismului, filozof, un activist important al mișcării socialiste ruse și internaționale. Muncitorul tânăr Iakov Potapov a fluturat steagul roșu.
Poliția a încercat să alunge rebelii. În pofida unei opoziții înverșunate, mulți dintre participanții la demonstrație au fost bătuți sever, peste 30 dintre ei fiind arestați și judecați. 5 dintre ai au fost condamnați la 10-15 ani de muncă silnică, 10 au fost trimiși în exil în Siberia, iar 3 muncitori, printre care a fost și Potapov, au fost condamnați la 5 ani de închisoare la Mănăstirea din Solovki.
Peste un an de ispășirea pedepsei la mănăstire, Potapov a încercat să fugă. A spart grila de la fereastra celulei sale, a sărit de la etajul 2 pe peretele mănăstirii și a coborât în spatele gardului. Potapov a vrut să-și găsească un adăpost la pelerini, dar a fost prins și închis din nou.
Condițiile la închisoare au fost înăsprite pentru Potapov. Nu a avut voie să facă plimbări și să meargă la biserica Mănăstirii. Chinuit, Potapov s-a hotărât să i se adreseze arhimandritului. În timpul slujbei s-a apropiat de el în timp ce acesta ieșea din biserică. Potapov i-a cerut să-i faciliteze condițiile de trai la închisoare, însă arhimandritul i-a ordonat unui soldat să-l ducă pe Potapov în celulă. Atunci Potapov și-a pierdut răbdarea și l-a lovit peste față pe arhimandrit.
Pentru acesta a fost condamnat la exil și în anul 1882 a fost trimit într-o localitate din regiunea Iakutia. Cu acest preț a scăpat din închisoarea de la Mănăstirea din Solovki.