post


Data prăznuirii pe rit vechi: 29 noiembrie.
„A venit Paramon și a dat jos zăpada de pe acoperiș”
În această zi este prăznuită amintirea Sfântului Paramon care a suferit pentru credință împreună cu ceilalți 370 de creștini în anul 250. Păgânii i-au adunat în temniță, poruncindu-le să renunțe la credința creștină și să se închine la idoli. Bărbatul cinstit Paramon a auzit despre aceasta și s-a împotrivit deschis atrocităților domnitorului. Drept pedeapsă a fost decapitat împreună cu toți ceilalți mucenici.
În Rusia Kieveană, Sfântul Paramon a fost denumit indicatorul iernii, fiindcă pe baza acestei zile se putea prefigura cum va fi vremea în toată luna decembrie. „Dacă dimineața este roșie, atunci luna decembrie va fi senină”, au observat oamenii. Dacă viscolea, atunci viscolul urma să continue până la Ziua Sfântului Nicolae de Iarnă. Zorile bordo însemnau că vor veni vânturi puternice.
În această zi oamenii spuneau „A venit Paramon și a dat jos zăpada de pe acoperiș” și curățau acoperișurile de „căciulile din zăpadă”. Interesant este faptul că curățenia trebuia făcută neapărat cu mătura, ci nu cu lopata, astfel încât acoperișul să nu se deterioreze.
Apropo, mătura a fost tratată cu mult respect în Rusia Kieveană, îi erau atribuite multe proprietăți speciale. De exemplu, măturatul într-o casă trebuia făcut cu o singură mătură, fiindcă era considerat că în acest caz bogăția se va împrăștia prin colțuri.
De asemenea, de ziua Sfântului Paramon se spunea că pământul se împietrea, iar răul se răcește. Oamenii credeau că din această zi, iarna în piele de urs se plimbă prin sate, bate la acoperișuri, poruncește babelor să se dea jos, să aprindă focul la vatră și să gătească terci.
După aspectul zăpezii, oamenii au ghicit cum va fi recolta la anul. „Dacă e iarnă fără zăpadă, pâinea nu va fi”; „Dacă e multă zăpadă, e și multă pâine, dacă va curge apa, se va strânge și fânul”; „Zăpada pentru pământul-mamă este un cojoc cald” – aceste ghicitori și zicale spuneau țăranii.
În această zi își sărbătoresc onomastica persoanele cu numele:
Daniil, Denis, Ivan, Nikolai, Paramon, Serghei, Fiodor.