Data prăznuirii pe rit vechi: 16 februarie
Iarilo este zeul slav al soarelui. Până în anul 1492, începutul anului nou în Rusia Kieveană a fost marcat pe 1 martie, iar câteva zile înainte și după această dată se numeau „Zilele lui Iarilo”.
Soarele arzător încălzește pământul care, la rândul său, atrage tot ce este viu pentru a-și oferi puterile și energia. Se credea că zeul ia iarna în furca reprezentată de razele soarelui. În curând oamenii s-au apucat de lucrările agricole, așa că țăranii obișnuiau să spună „De când s-a ridicat Iarilo, țăranul prinde furca”.
Rușii s-au pregătit de această sărbătoare. În ajunul sărbătorii au făcut curat în toată casa și în curte, au îngrijit bovinele din grajduri, și-au cerut scuze tuturor oamenilor cu care s-au certat. Moașele topeau zăpada de la amiază în casă, iar apoi s-au spălat pe față și pe mâini cu această apă pentru „a deveni curate și a moși copilul”.
De asemenea, oamenii s-au rugat pentru „alungarea spiritelor rele” și „eliberarea” de toate bolile și necazurile. Eliberarea s-a făcut cu ajutorul unei monede sau al unei linguri de argint, fiindcă se credea că acest metal ar avea puterile magice și ar putea alunga spiritele rele care trimit boli și ghinioane asupra oamenilor.
Fiindcă în antichitate slavii au sărbătorit Anul Nou în ziua Sfântului Iarilo, tradiția de a nu lucra în această zi a rămas vie pentru o perioadă îndelungată, până la secolul XIX. Oamenii au dansat hora lui Iarilo, un ritual special care marchează începutul primăverii.
Însă oamenii nu se grăbeau să se bucure de căldură. Se spunea: „Dacă în primele zile ale primăverii vremea este generoasă, atunci fii sigur că te va păcăli”.
În această zi își sărbătoresc onomastica persoanele cu numele:
Ilia, Porfiri.