post


În data de 21 noiembrie în Rusia este marcată Ziua Jurământului Militar, stabilită prin decretul Președintelui FR.
Stabilirea sărbătorii este menită să crească cetățeni ruși, în special, tineri, „în spiritul devotamentului și al serviciul dedicat Rusiei după modelele istorice ale fidelității luptătorilor față de datoria lor sfintă”, și va contribui, după părerea inițiatorilor legii, la „creșterea patriotică a cetățenilor Federației Ruse și la formarea unei atitudini respectuoase față de Apărătorii Patriei”.
Data sărbătorii a fost aleasă astfel încât să coincidă cu publicarea pe 21 noiembrie 1721 a decretului împăratului rus Petru I cu privire la depunerea jurământului de credință față de Rusia înainte de a fi denumit într-o funcție. Au depus jurământul nu numai militari, ci și civili și clerici, toți cei care au muncit pentru prosperitatea marii puteri. Decretul a avut titlul „Cu privire la stabilirea jurământului pentru orice funcție, atât militară și civilă, cât și clericală, precum și înainte de serviciul militar al soldaților”.
Jurământul militar presupune o ceremonie solemnă de depunere a jurământului de fiecare cetățean înainte de a îndeplini serviciul militar în Forțele Armate ale statului. Jurământul de credință exista din timpuri străvechi în majoritatea statelor lumii, deși fiecare stat are propriile tradiții și ritualur în funcție de obiceiurile unui anumit popor. Însă peste tot sensul principal al acestui eveniment a fost același – cel de a depune jurământul solemn de credință. În Rusia Kieveană, înainte de decretul lui Petru I, de asemenea a existat o astfel de tradiție, însă de acum a fost strict reglementată prin lege.
De atunci tradiția de depune jurământul înainte de serviciul militar nu a fost întreruptă niciodată în armata rusească. Chiar în anii Marelui Război pentru Apărarea Patriei, acest eveniment a fost considerat cel mai solemn moment din viața unui soldat al Armatei Roșii.
Astăzi Jurământul militar este o promisiune solemnă, jurământul pe care un cetățean îl depune când se alătură rândurilor Forțelor Armate. Depunând jurământul, își asumă marea responsabilitate, care reprezintă sensul serviciului militar. Textul jurământului militar, stabilit prin Legea Federală a FR din 1998: „Eu, (nume, prenume, patronimic), jur să fiu devotat Patriei mele – Federația Rusă. Jur să respect Constituția Federației Ruse, să îndeplinesc cu strictețe prevederile decretelor militare, ordinele comandanților și ale superiorilor. Jur să îmi îndeplinesc datoria militară, să apăr cu curaj libertatea, independența și ordinea constituțională a Federației Ruse, poporul și Patria”. Nu numai cuvintele, ci și atributele evenimentului au o semnificație aparte: soldatul înrolat în armată depune jurământul față de Drapelul de stat al Rusiei și Steagul de luptă al unității militare. Ziua de depunerea jurământului militar este o zi festivă pentru unitatea respectivă.
De aceea sărbătoarea de astăzi reprezintă o dată importantă, dedicată oamenilor care servesc spre binele țării, apără Patria și pacea cetățenilor ei.