Președintele Consiliului de Coordonare al organizațiilor compatrioților ruși din România, Fiodor Afanasov, povestește cine sunt rușii lipoveni din România și ce se întâmplă astăzi cu cultura din Occident și din Rusia. Interviu realizat de Ekaterina Șehovțova.
Fiodor Fiodorovici, mă bucur să vă cunosc în cadrul conferinței compatrioților. Puteți să ne spuneți cine sunt lipovenii și de unde provine acest nume?
Știți, pentru noi încă este un subiect controversat de ce „lipoveni”. De obicei, îi numim astfel pe rușii staroveri. Suntem ruși, credința noastră este ortodoxă, păstrată de la botezul Sfintei Rusii și după schisma din secolul al XVII-lea. „Lipoveni” este o denumire regională și există diverse teorii privind originea acestui termen. Unii spun că denumirea provine de la pădurile unde locuiau strămoșii noștri staroveri. De la „tei”. Ne-am gândit că strămoșii noștri poate spuneau despre ei: „noi trăim acolo unde e teiul”. Și de acolo românii și-au făcut o idee că unde e teiul, acolo locuiesc „lipovenii”. A doua teorie este legată de icoane. În limba noastră, icoanele se „scriu”, nu se „desenează” (desenezi un tablou, dar scrii o icoană). Cum spunem, de exemplu, o femeie e frumoasă, iar o icoană e slăvită. Lipovenii, poate, arătau icoana, iconografii noștri spuneau că e „scrisă pe tei”. Dar mai există și o a treia variantă a originii acestui nume, legată de locul unde m-am născut eu. Satul meu are un nume vechi – Săcalința, însă în documentele oficiale ale Imperiului Austro-Ungar, satul nostru figurează sub numele de Lipovin. Satul nostru este vechi, în anul 2024 vom sărbători 300 de ani de la fondarea sa. Sper cu mare drag să vină oaspeți din Rusia să vadă unde se află prima așezare a staroverilor. Și poate chiar din acest motiv a apărut denumirea de „lipoveni”.
Astfel, în societatea românească s-a creat un fel de mentalitate aparte. Imediat ce spui „lipoveni”, toată lumea știe cine suntem. Mai există însă o variantă. Nu-l voi uita niciodată pe bunicul Antonie, Dumnezeu să-l odihnească. Era militar, ofițer. Și la un moment dat, cineva a venit din Rusia și l-a întrebat: „Dumneavoastră sunteți starover sau lipovean?” Iar el a ridicat toiagul și aproape că l-a lovit pe reporter și i-a răspuns: „Nu mă insultați, sunt rus starover, nu lipovean.” În loc să spună „câini”, strigau „lipoveni”. Este și această poveste, că „lipoveni” este de fapt o poreclă, și nu tocmai una favorabilă. Iar strămoșii noștri au preluat această poreclă, chiar dacă nu le convenea. Mai târziu a avut loc revoluția, reorganizarea statului, și fiecare minoritate a primit oportunitatea de a-și crea propria organizație. Atunci, fondatorii comunității s-au reunit și au spus: „Haideți să creăm comunitatea noastră de ruși.” Și au fost propuse diverse nume: „comunitatea staroverilor”, „comunitatea lipovenilor”, „comunitatea rușilor lipoveni”, „comunitatea rușilor români”. Nu știau cum să numească organizația respectivă. În cele din urmă, s-a decis să fie „comunitatea rușilor lipoveni”. Pentru că și atunci exista o anumită rusofobie, iar pentru a evita problemele, reprezentanții din parlament au creat această denumire - „rușii lipoveni”. Pe scurt, așa a apărut denumirea. Și de aceea astăzi oficial toată lumea ne cunoaște drept rușii lipoveni, pentru că există o organizație oficială recunoscută de stat sub denumirea „comunitatea rușilor lipoveni din România”.
Este o experiență foarte interesantă, pentru că conflictul actual apare inclusiv din cauza faptului că rușii nu mai sunt capabili să se consolideze, să-și câștige propria subiectivitate, să obțină recunoaștere. Lipovenii sunt un fenomen despre cum este posibil pentru ruși să existe în condiții dificile, înconjurați de o atmosferă nefavorabilă, uniți sub un astfel de principiu. Este uimitor cum se întâmplă acest lucru.
Voi împărtăși un secret. Secretul nu constă în organizația publică. Aș spune chiar dimpotrivă, că... poate voi jigni pe cineva, dar organizația publică mai degrabă desparte, decât unește. „Comunitatea rușilor lipoveni din România” reunește câteva sute, însă noi suntem câteva zeci de mii. Elementul care ne unește, ceea ce ne ține spiritul de secole, este biserica. În România și în toată lumea, pentru că centrul staroverilor se află tocmai în România, în România a fost creată și Biserica Ortodoxă Staroveră cu mitropolia la Moscova. Tot de aici s-a primit binecuvântare pentru a înființa mitropolia staroveră la Moscova. Biserica este cea care ne dă spiritul. Acolo slujbele se desfășoară în vechea slavonă bisericească, putem spune că totul este rusesc acolo.
Nu societatea ne unește, nu social-comunitarul, ci mai degrabă spiritualul, credința, nu?
Credința. Credința în Dumnezeu, în cei sfințiți.
Credința poate deveni un scut împotriva căruia nimeni nu poate înainta, pentru că ea are puterea de a uni și a proteja.
Activistii și mulți alții din popor cred că puterea noastră ne permite să realizăm multe lucruri. Din experiență vă pot spune că fără Dumnezeu nu există nimic. Există speranța că Dumnezeu ajută. Fiecare are propriul său drum. Sunt implicat și în afaceri și în alte organizații. Dar pot spune că în toate locurile treaba se face cu ajutorul lui Dumnezeu. Și oamenii sunt mai uniți când sunt în jurul bisericii. Și acolo, să zicem, nu există interese pentru nimeni. Biserica este o organizație care nu are niciun interes. Acesta este lucrul care ne-a păstrat. Și păstrează comunitatea noastră, ajutându-ne copiii să rămână ruși tocmai în biserică.
Este uimitor. De fapt, mulți ruși, după 1917, și-au păstrat familiile, au continuat să transmită cultura datorită credinței, fiind pe teritoriul altor țări. Dumneavoastră locuiți în Europa, vedeți ce se întâmplă acum cu așa-numita „cultură a anulării”. Cultura poate fi nematerială, materială și spirituală - acestea sunt concepte în limba rusă. Cum vedeți aceste procese față de cultura rusă din perspectiva locului în care locuiți?
Știți, trăim în acest mediu european de peste trei sute de ani. Putem spune că suntem ruși, am fost întotdeauna ruși. Chiar și acum, când a avut loc această criză, copiii noștri flutură steagurile Rusiei. Chiar și acum se desfășoară o operațiune militară, iar la spectacolele și concertele noastre (puteți vedea pe internet) copiii noștri sunt în costumele noastre. Totul depinde de politica pe care o adoptăm. Totul depinde de cum putem reprezenta ceva și de cum ne construim imaginea. Pentru că, înțelegeți, noi suntem în afara politicii, dar, din păcate, această rusofobie care există acum ne pune într-o oarecare măsură presiune și asupra noastră. Există oameni care pot să te acuze de ceva și să îți spună lucruri.
Nu se tem să vă abordeze și să vă acuze de ceva? Nu le este frică?
Nu, ei pot... Nu vă gândiți că urșii sunt mari. Compatrioții noștri sunt și ei ruși, sunt și ei staroveri. Sunt și în Ucraina, sunt peste tot. Trebuie să fim uniți și să ne ajutăm reciproc. Totul depinde de dorința noastră și de ceea ce putem transmite. Din păcate, rusofobia nu apare pentru prima dată. Dacă priviți întreaga istorie a Sfintei Rusii, mereu s-a nutrit invidia față de noi. Uitați-vă de la început. Imperiul Bizantin era gelos pe poporul nostru, era gelos pe Vladimir, pe țarii noștri. Erau invidioși pe familia Rurik și pe familia Romanov. Dar mă întreb de ce suntem mereu nevoiți să dovedim ceva? Priviți-l chiar și pe Petru cel Mare... El este o figură măreață, dar el însuși renunța la tot ce era rusesc. Gândiți-vă, îi plăcea îmbrăcămintea germană, a construit Sankt Petersburg după modelul german, refuzând tot ceea ce era rusesc. Acum a apărut un serial, nu ca o reclamă, „Sobor”. Priviți unde i-a spus el mareșalului să construiască o biserică? Într-un fel de mlaștină, în stil rusesc.
O figură interesantă, anul acesta este a trea suta aniversare a lui Petru. Și eu, deși nu sunt istoric, observ aceste tendințe ciudate de renunțare la tot ce este rusesc. Este uimitor cum în Rusia pot coexista descoperiri mărețe, ambiții geopolitice, diplomatice și în același timp să se manifeste o asemenea atitudine față de rădăcinile și elementele culturale proprii. Dumneavoastră observați acest lucru?
Da, și în România spun acum: „oameni buni, de ce renunțați la ceea ce aveți?” Înțeleg că vremurile au trecut, dar, dacă ne este dat să suferim, atunci vom suferi, nu putem evita asta. Dar de ce să fim trădători a ceea ce suntem? De ce trebuie mereu să dovedim că putem fi ca voi? Dar de ce ei nu ar trebui să fie ca noi? De ce nu ar trebui să ne accepte așa cum suntem, așa cum și noi îi acceptăm pe ei? Europa are spanioli, iubește foarte mult cultura spaniolă, francezii au propria lor cultură, italienii - pe a lor, iar noi, rușii, nu avem cultura noastră? Știți, este o tendință neplăcută, dar toată lumea dorește să facă compromisuri cu noi. Dacă ne convine, suntem dispuși să fim cu voi, dacă acceptați condițiile noastre. Dar de ce trebuie noi să fim mereu dispuși să respectăm condițiile altora?
Rușii sunt fără frică, de unde vine această teamă și reținere de a fi ei înșiși, după părerea dumneavoastră?
Cred că primul lucru pe care trebuie să-l facem noi înșine este să luptăm împotriva renunțării de a fi ruși. Trebuie să arătăm acest lucru peste tot, să fim mândri de identitatea noastră, cultura noastră, iar tineretul trebuie să înțeleagă acest lucru. Nu mi-e rușine că sunt rus. Da, mă uit, se scriu lucruri urâte despre mine și tot felul de chestii, dar nu renunț la ceea ce sunt.
Tricoul dumneavoastră „Unde suntem noi – acolo e Rusia” îl purtați pe undeva?
Știți, noi îl purtăm peste tot, puteți vedea pe rețelele sociale. În plus, copiii noștri sunt foarte cool, sunt pe motociclete, participă, chiar și acum. Aici e steagul României, aici e steagul Rusiei, aici e panglica Sfântului Gheorghe, aici e „unde suntem noi – acolo e Rusia”. Dar noi nu ocupăm ceva. Unde e Rusia? În sufletul nostru. Trăim în afara Rusiei de trei sute de ani. Nu am luat o bucată din Rusia și am mutat-o aici. Dar noi suntem spiritul. Rusia este mai mult decât o țară. Întotdeauna povestesc asta. Mulți, care nu sunt familiarizați cu spiritul nostru, le este greu să înțeleagă cum gândim noi, că Rusia nu este o limită fizică, ci o stare de spirit. Și chiar Protopop Avvakum, sfântul nostru, a spus: „Oriunde mergeți, acolo va fi și Sfânta Rusie”. Da, Dumnezeu este cu noi, la fel cum Domnul ne spune: „Unde veți vorbi despre mine, acolo voi fi și eu”. Așa este și Rusia. Dacă ne gândim la ea, ea va fi acolo. Dacă veți veni în satul nostru, veți spune: „Unde suntem, în România sau în Rusia?” Și nimeni nu ne atinge. Totul este scris în rusă și română. „Casa culturii” și altele, strămoșii noștri cu barbă sunt aici, se pot auzi cântece rusești și veți auzi toate acestea, și chiar și când se ceartă, se ceartă în limba noastră. Prima dată când am zburat în Rusia, m-au întrebat: „Fiodor, cum te simți?” Ca acasă! Unul petrece, altul ceartă, altul se uită, altul cântă.
Adică, lucrurile datorită cărora civilizația rusă va supraviețui nu sunt lucruri exterioare?
Nu sunt lucruri exterioare și Rusia fără credință nu este Rusia. Vedem că în Occident există o tendință de îndepărtare de Dumnezeu, o tendință de îndepărtare de ortodoxie, putem spune chiar de la moralitatea spirituală. Chiar și tatăl devine mamă, mama devine tată, tatăl devine și mamă și tată – toate aceste tendințe moderne, desigur, nu sunt pe placul lui Dumnezeu. Ei încearcă pur și simplu să schimbe structura însăși, natura. Și vedem noi înșine ce se întâmplă când te joci cu natura. Hai să oprim râul și să facem un baraj bun și apoi să vedem ce se întâmplă. Hai să scoatem copacii din munte, acolo unde sunt case construite, și să vedem cât va dura până când acele case vor cădea împreună cu muntele. Prin urmare, orice am face, natura este natura. Vom muri, casa noastră va fi acoperită de copaci și vom deveni una cu natura. La fel este și omul, nu ar trebui să ne permitem asta. Și încă mai este lupta împotriva copilăriei. În Europa încearcă cât mai mult să ia copilăria copiilor și să îi facă adulți. Nu le oferă bucuria de a se bucura de ceea ce trebuie să se bucure. De ce trebuie să învățăm copiii lucruri pe care le vor învăța singuri când vor fi mari? Lăsați copilul să fie copil, dați-i ocazia să vadă lumea cu ochii lui, lumea frumoasă. Ei fac exact invers.
Toți cei care scriu cărți pentru educația copiilor nu au copii. Dacă te uiți la un copil, la acel mic îngeraș când se trezește, când plânge, înțelegi că copiii au nevoie de lucruri simple, ca să fie iubiți. Și ca societatea în care trăiesc să se ocupe și să aibă grijă de ei, ca tata să fie lângă ei, ca mama. Hai să-i ajutăm pe părinți pentru ca și copiii lor să fie educați, și apoi copiii lor să fie educați. Ne preocupăm de cum ar trebui să învățăm copiii să facă lucruri pe care le vor face când vor fi adulți. Toate astea, chipurile, pentru siguranța lor, dar, știți, prea mulți monștri sunt acum printre minorii. Educația este necesară pentru părinte, nu pentru copilul de 5-6 ani, căruia i se predă cum să învețe.
Am o întrebare mai dificilă pentru dumneavoastră, ca starover. Rusia este o țară multinațională, majoritatea populației fiind etnic ruși, dar există și alte popoare. Am discutat cu un cunoscut compatriot, Alexandr Alexandrovici Trubețkoi din Franța, la o conferință similară. Și el, ca om ortodox din Europa, unde a trăit toată viața, consideră că Rusia este astăzi mai aproape de Est, că împreună se opun Occidentului prin prisma spiritualității și a relațiilor de familie. Chiar și religiile pot fi diferite. Rusia reușește astăzi să creeze această mare țară cu sute de naționalități, să creeze o civilizație. Cu siguranță, frații noștri de alte etnii și religii contribuie și ei la păstrarea acelor valori tradiționale de care vorbeați și care lipsesc în Europa. Vedeți și dumneavoastră situația astfel?
Nu că ar lipsi în Europa. Europa este și ea spirituală. Și aici sunt oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu, indiferent de religie, dar vorbim despre elite. Există o elită și ea ar trebui să fie de partea lui Dumnezeu, de partea valorilor spirituale. Dar elita occidentală și-a creat propria religie. „New Age, New Religion”, biserica satanistă, scientologia. Ei au deja propria imagine. Și eu pun întrebarea despre miliardari. Uitați-vă la miliardarii noștri - încă îi mai vezi la biserică, se închină, participă la botezuri, construiesc biserici. Dar, de exemplu, Elon Musk. Am văzut cărui Dumnezeu se închină. Ce avea el pe piept? Satana. Este o fotografie pe internet. Ce cruce avea el pe picioare? Crucea întoarsă. Ce înseamnă asta? Înseamnă că ne împiedicăm în răspândirea religiei lor. Și religia lor este distrugerea sufletului. Mulți acum, chiar și când vorbesc cu prietenii lor, cred că existența lui Dumnezeu și a diavolului este un mit. Oameni buni, nu este un mit. Dumnezeu și diavolul se arată în moduri diferite. În funcție de generație, se manifestă diferit. Și acum, el, diavolul, începe să se arate în toată amploarea sa. De ce? Pentru că are deja destui adepți. Și acești adepți, cine sunt? Cea mai înaltă elită a lumii. Dacă vă uitați, la ce biserici merg miliardarii? La ce organizații secrete participă? La ce biserici donează? Câți miliardari sau persoane influente din elita occidentală ați văzut să poarte măcar o cruce? Iar dacă priviți la elita noastră, veți vedea că mulți dintre ei o poartă, da, unii chiar o poartă. Nu în asta constă salvarea, știți, să ai crucea de la piept până la buric, poate fi una mică, din lemn. Și aceasta este alegerea noastră. Și este o alegere dificilă. Uitați-vă la un câine rău, când vede că nu poate face nimic, începe să rupă totul. Exact așa este situația noastră. Așa va continua să rupă, atacurile vor continua. Câte atacuri sunt asupra bisericii noastre, câte atacuri asupra ortodocșilor? Se sărbătorește Halloween și sărbătorile ortodoxe. Halloween îi satisface, iar sărbătorile noastre - sunt ignorate și spun despre noi: „fanatici religioși, needucați”. Ei arată oameni săraci și nu arată oameni care consumau droguri sau acele fete care participau la tot felul de lucruri la sărbătorile lor. Despre asta nu spun nimic. Acolo totul este bine.
În Rusia există deja o inițiativă de a interzice Halloween-ul. Într-adevăr, în spatele simbolurilor stă ceva, așa cum spuneți și dumneavoastră, și merită să acordăm atenție simbolismului. Și despre Elon Musk nu știam multe. Nu urmăresc atât de mult acești lideri. Dar ei chiar formează opinia și influențează tineretul. Având succes în societate, desigur, știu să dicteze și să transmită sensuri.
Și pentru tineri acest lucru este atractiv, pentru că acum este ceva nou. Ei nu văd încă goliciunea și nu se gândesc, ce va fi după? Pentru că, de exemplu, omul spiritual, el înțelege că trebuie să devină mai bun cu fiecare zi, să ajungă, pentru că aici suntem călători. Să considerăm că este un film. Venim aici, devenim sănătoși în spirit, ne cresc aripi și trebuie să ne întoarcem acasă, ca să fim ofițeri. Am venit, scuze, ca niște elevi, am absolvit școala de ofițeri și acum ar trebui să ne crească aripi, și trebuie să ne întoarcem. Dar dacă nu avem aripi și, în loc să găsim drumul, ne ocupăm de lucruri goale, care ne leagă, ne-am făcut singuri piedici aici. Nu vom zbura niciodată mai departe. Gândiți-vă, când greșiți față de cineva, cât de greu este să spuneți „iartă-mă”. Dar dacă spuneți, simțiți o ușurare. Un singur cuvânt și înțelegeți ce greutate are. Noi staroverii spunem întotdeauna: „Iartă-mă de dragul lui Hristos”. Nu mă ierta pentru mine, ci de dragul lui Hristos, eu sunt om, greșesc. Asta nu vrea diavolul. Și el crede că, dacă are milioane, miliarde de suflete, Domnul îl va milui, pentru că El este multmilostiv. Și El va milui când îi va ierta pe toți, sigur îl va ierta și pe el. Tineretul trebuie să privească, ce va fi după? Care este scopul meu? Dacă renunți la religie, renunți la propria ta natură, unde mergi, ce alegi?
Acum totul este rapid, noile tehnologii și tineretul întâmpină dificultăți în a planifica pe termen lung, le este greu să elaboreze strategii. Și doar un miracol poate ajuta să vadă, să deschidă ochii.
Dar de ce trebuie să elaboreze neapărat strategii? Vă dau un exemplu: când participați la un concert - postați poze. Postezi? Postezi. Dar de ce tinerii noștri să nu facă la fel, așa: „particip la o conferință spirituală” și postează o poză, „uite, am vizitat o biserică, am făcut cunoștință cu un părinte.” Punem poze cu toți oamenii, dar rar vezi tineri și părintele sau copii și părintele. Niciodată nu vorbim despre lucrurile pe care le fac fețele spirituale.
Și eu am observat această tendință. Negativul atrage mai mult atenția. Cum putem schimba lumea noastră, astfel încât binele și pozitivul să fie la fel de populare în mass-media?
Să le promovăm. E simplu. Să vorbim despre ele și să fim deschiși, ca dumneavoastră.
Să vorbim despre ele, să fim deschiși și să zâmbim întotdeauna. Să fim mereu mândri de cine suntem. Nu trebuie să mă supăr când cineva îmi spune: „Ooh, mergi la biserică, hai cu noi în club.” Eu le spuneam: „Acum haideți voi cu mine, hai să mergem la biserică. Puteți veni așa cum și eu merg.” Desigur, la noi slujbele sunt lungi, așa că măcar nu o oră, dar 10 minute. Dacă ai văzut o biserică, treci pe acolo, închină-te, uită-te la icoană și îți va fi bine. Nu trebuie să ne fie rușine. Tinerii noștri pot schimba viitorul. Depinde de generația noastră. Dacă ne vom învăța copiii că nu este rușine să mergi la biserică, mai ales că părintele poate să-i dea o bomboană, poate și să-l certe. Părintele trebuie să certe uneori, ca și părinții, este un părinte spiritual. Dar cel mai important lucru în biserică este că acolo se află Tatăl nostru, Creatorul nostru. Îl vom găsi acolo. Și Îl găsim și acasă, desigur, dar și acolo. Mulți spun că preoții merg cu Mercedes, dar de ce preotului îi este interzis să meargă cu un Mercedes, dar unui oligarh sau unui adept al noii biserici îi este permis? Poate că preotul l-a primit cadou? Poate că este al lui, pentru că trebuie și el să își hrănească familia.
Este greu pentru cei care nu au avut legături spirituale să împace materialul cu spiritualul. Formele exterioare pot fi înșelătoare și nu trebuie să uităm că diavolul poate lua orice înfățișare. Rusia a avut întotdeauna legături cu centru ei spiritual, cu Dumnezeu, cu spiritualitatea, și acest lucru a ajutat-o să treacă prin situații dificile, prin care trecem și acum. La final, ce inițiative ați propune compatrioților astăzi aici?
Știți, cum am spus mereu, nu venim să cerem ceva, ci venim să fim parteneri. Să arătăm că nu vrem să luăm ceva de la Rusia, ci, dimpotrivă, vrem să participăm la dezvoltarea ei, să fim parte din viitorul Rusiei. Să ne folosim experiența noastră din străinătate, să oferim consultanță și să spunem cum se face la noi în România. Diplomații nu sunt săraci, nu aleargă prin comunități. Ei comunică cu elitele, cu un cerc foarte restrâns. Dar noi suntem acolo și putem ajuta. Mai mult, putem fi ca albinele, să luăm ceea ce este bun și să ajutăm Rusia să se dezvolte. Sunt foarte surprins, chiar și în domeniul tehnologiilor, că Rusia nu produce propriile cipuri. Avem multe materiale necesare pentru aceste nevoi. Dar nici fibra optică nu producem. Asta înseamnă că nu acordăm suficientă atenție oamenilor care pot face asta. Suntem dispuși să participăm în toate domeniile de dezvoltare. Există multe propuneri, dar cred că cel mai important este că vrem să fim participanți la acest proces de dezvoltare. Nu vrem altceva. De exemplu, ca antreprenor, îmi este foarte greu. Mai repede reușesc să cumpăr ceva din Rusia prin Kazahstan, prin Uzbekistan, pentru că, în calitate de rus, nu sunt luat în considerare în Rusia. Facem cereri. Companiile noastre suferă, chiar și în ceea ce privește gazul. Am depus o cerere și cu greu am reușit să devenim participanți pe piața energetică, iar pentru multe întrebări încă nu am primit răspuns.
Factorul uman, da. Poate că aici ar trebui schimbat ceva și Rusia se schimbă.
Cel mai important este ca cineva să ne audă. Vrem să fim participanți la acest frumos viitor al Rusiei. Avem reprezentanți în organele de conducere din România, de ce să nu avem și în organele de conducere din Rusia? Permis, viză. Aș veni aici cu inițiative, cu investitori, dar sunt nevoit să plătesc pentru toate acestea constant. Când sunt evenimente culturale, ca acum, atunci nu plătim pentru viză, Rusia ne susține în acest sens. Dar ar trebui să venim mai des. Trebuie gândite condiții pentru compatrioți, recunoscuți de KSSOR sau de alte organizații, privind accesul pe piața de afaceri, pe piața economică, pentru ca să fim participanți. Chiar și în situația internațională actuală suntem pregătiți să continuăm să colaborăm. Compatrioții noștri, în ciuda situației dificile și a sancțiunilor severe, nu renunță la parteneriatul cu Rusia. Trebuie să contăm pe acești oameni și să știm că suntem mereu aproape.
